O parte a investitorilor staini intra pe piata imobiliara din Romania in grupuri sindicalizate si trimit cate un reprezentant pentru a negocia un pret cat mai bun atunci cand cumpara mai multe apartamente, a declarat presedintele companiei imobiliare Regatta, Eduard Uzunov. Pentru a putea patrunde mai usor pe pietele profitabile si putin riscante mai multe persoane fizice sau juridice, care activeaza in diferite domenii de activitate si care au profit, formeaza astfel de asecieri private, in care fiecare membru are drept de decizie, a precizat Eduard Uzunov.
Investitorii straini interesati de piata imobiliara din tara noastra sunt in special britanicii, italienii, irlandezii si spaniolii, a precizat Uzunov. Acestia obtin informatiile despre preturi si proiecte imobiliare de la marile companii de profil care activeaza in Bucuresti si in marile orase din tara, a mai spus presedintele companiei Regatta.
Strainii sunt interesati de piata imobiliara din tara noastra deoarece pretul pe metrul patrat pentru proiectele rezidentiale este inca mic comparativ cu tarile vecine. "Preturile locuintelor noi s-ar putea dubla in urmatorii trei-cinci ani. Daca in Varsovia, Praga sau Budapesta locuintele costa intre 1.200 si 5.000 euro metrul patrat, in Bucuresti apartamentele au preturi cuprinse intre 800 si 2.500 euro metrul patrat", a mai spus Eduard Uzunov.
Presedintele Regatta sustine ca scumpirea apartamentelor va fi determinata de cresterea numarului de credite ipotecare corelata cu majorarea veniturilor populatiei, factori care vor alimenta cererea si asa destul de mare in comparatie cu oferta.
Banca centrala nu mai impune bancilor comerciale sa limiteze rata lunara la 35% din veniturile clientului, in cazul creditelor imobiliare, 30% in cazul celor de consum, care include si leasingul financiar, si 40% - plafonul general pentru toate creditele adunate.
NewsIn