BankNews.ro - The Business Republic

Numarul centrelor comerciale se va dubla in urmatorii doi ani
Imobiliare | Data Publicarii: 29-03-2007

Un segment al pietei imobiliare care va inregistra o crestere considerabila in urmatorii ani este compus din centrele comerciale pentru care cererea din partea retailerilor si a consumatorilor este inca mai mare decat oferta, sustine analistul Adrian Tibichi de la Coldwell Banker.

La inceputul anului 2007 existau pe piata romaneasca circa 570.000 metri patrati (mp), iar noile proiecte pot aduce pe piata inca 750.000 mp in acest an si in 2008, potrivit Coldwell Banker Affiliates of Romania.

"Piata spatiilor de birouri va cunoaste din nou o crestere semnificativa, in ceea ce priveste noile proiecte, incepand cu 2008. Dezvoltatorii se concentreaza inca asupra zonei de nord din Bucuresti, unde multe sperante, in ceea ce priveste accesul, sunt legate de constructia autostrazii Bucuresti-Brasov, care ar contribui la decongestionarea traficului", sustine Adrian Tibichi.

In acelasi timp, reprezentantii companiei de consultanta imobiliara Colliers International sustin ca cel putin cinci centre comerciale urmeaza sa fie finalizate in urmatorii doi ani pe piata de retail din Bucuresti, proiecte ce vor aduce 250.000 metri patrati de spatiu nou inchiriabil si alte noua malluri vor fi gata in 2007 si 2008 in sapte orase diferite din tara. Analistii de la Colliers mai spun ca aceasta crestere in spatiu commercial de tip mall va schimba complet piata de retail din capitala, plasand-o intr-o noua etapa de competitie directa si acerba.

Coldwell Banker Affiliates of Romania, unul dintre cele mai cunoscute branduri in industria de imobiliare din SUA si-a inceput activitatea pe piata romaneasca din 2007. Cu o istorie de 100 de ani, compania de origine americana este detinuta in prezent de Realogy Corporation. Prin reteaua sa, Coldwell Banker acopera peste 30 de tari cu 3.800 de birouri si 123.700 de brokeri.

Colliers International este un parteneriat de companii de consultanta imobiliara ce opereaza prin 240 birouri in 51 de tari. Partenerul principal este Colliers Macaulay Nicolls Inc. (CMN) cu sediul in Vancouver, Canada. Colliers este prezenta pe piata romaneasca de peste zece ani, dezvoltandu-se pe segmentele de birouri, industrial si de spatii comerciale si, incepand cu 2005, pe cel rezidential.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/9893