Telemobil (Zapp) considera nelegale normele impuse de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) pentru modificarea contractului clientilor si a decis contestarea lor din ratiuni tehnice si comerciale, au declarat joi persoane apropiate companiei. "Renuntarea la plata in avans a abonamentelor reprezinta un risc financiar mare pentru companie, risc pe care nu suntem dispusi sa ni-l asumam", au declarat surse din interiorul Telemobil. Zapp a trimis mai multe variante de contracte Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si asteapta reactia acestora cu privire la modificarile aduse, potrivit acelorasi surse.
ANPC impune operatorilor economici includerea in contracte a momentului inceperii si cel al incetarii contractului, cu posibilitatea denuntarii unilaterale, cu un preaviz de 30 de zile, fara taxe suplimentare, precum si a modalitatilor de executare, suspendare sau incetare a serviciului prestat: termene, notificari, conditii.
De asemenea, ANCP considera necesara notificarea in scris, cu 30 de zile inainte de data pentru care a fost incheiat contractul al carui termen de valabilitate se prelungeste in mod automat, precum si notificarea in scris a consumatorilor cu minimum zece zile inainte de intreruperea furnizarii serviciului respectiv.
Contractele trebuie sa mentioneze modalitatea de penalizare pentru operatorii economici, in cazul in care acestia nu respecta termenele sau parametrii de calitate privind furnizarea serviciului respectiv, dar si modalitatea de plata a serviciilor furnizate, cu mentionarea in mod clar si neechivoc a preturilor si tarifelor ce trebuie achitate de catre consumatori, cum sunt: termenele de plata, reduceri din factura corespunzator perioadei in care serviciul nu a fost furnizat din culpa operatorului economic, intarzieri la plata, procente de penalitate.
Furnizorii de servicii vor trebui in egala masura sa ofere informatii despre perioada de gratie, in situatiile in care aceasta se acorda, precum si informatii complete despre taxe, dobanzi, comisioane, garantii, penalitati, despagubiri, rate, in functie de natura serviciului prestat, sau informatii complete despre conditiile de acordare a creditului, conditiile de depozit, conditiile de leasing, conditiile de asigurare, dupa caz.
Furnizorii de servicii financiare, colectare a deseurilor, gaze naturale, telefonie fixa, mobila si Internet, electricitate, alimentare cu apa si canalizare, energie termica, servicii de televiziune prin cablu care nu au modificat clauzele contractelor preformulate risca amenzi de pana la 5.000 lei.
NewsIn
Alte articole pe aceasta tema publicate pe Banknews.ro:
Cablul si telefonul nu se mai platesc in avans