Imigrantii din Marea Britanie vor putea utiliza un card de debit fara a-si deschide un cont bancar, potrivit editiei electronice de ieri a "Daily Mail". Produsul se adreseaza insa si celor aproximativ sase milioane de cetateni britanici care nu au un cont bancar, noteaza Evenimentul Zilei.
Cardurile de debit adresate celor care nu au un cont bancar in UK urmeaza sa fie lansate de Tuxedo - o noua companie infiintata de Ali Sarikhani, omul de afaceri de origine iraniana care a preluat Alpha Telecom. Noul card de debit al Tuxedo - Blue Diamond - urmeaza sa fie lansat cu ajutorul companiei Mastercard.
Cardul poate fi utilizat si pentru transferurile externe, iar oficialii din cadrul companiei Tuxedo spera sa obtina o cota de piata din cea detinuta in mod traditional de companii precum Western Union sau MoneyGram. Imigrantii din Marea Britanie trimit in tarile din care provin, in fiecare an, o suma de 1,65 miliarde de lire sterline, potrivit datelor Departamentului pentru Dezvoltare Internationala.
Vandute in autobuze
Noile carduri vor fi vandute in autobuze si chiar si pe bacurile pe care le folosesc emigrantii sa intre in tara pentru a cauta locuri de munca. Tuxedo a investit 1,5 milioane de lire sterline in aceasta afacere, facand publicitate pe canalele TV ale etniilor imigrante si in publicatii de-a lungul Asiei si Europei de Est.
Serviciile Blue Diamond
Cardurile vor fi vandute cu 9,95 lire sterline. Comisioanele de retragere de numerar de la bancomat vor fi de pana la 1,5 lire sterline de la bancomatele din UK, respectiv de 2,25 lire de la bancomatele din afara UK. Comisionul platit pentru sumele achitate cu cardul in magazine va fi de 2,95%.
Integral in Evenimentul Zilei