Avansul economiei romanesti este, in momentul de fata, peste potentialul de crestere al tarii si este alimentat de o cerere "robusta" a sectorului privat, au declarat, intr-un raport publicat luni, analistii agentiei nipone de rating Japan Credit Rating (JCR). JCR estimeaza un avans al PIB-ului de 6,5% in 2007 si de 6% in 2008. Estimarea cresterii PIB-ului in 2007 a fost imbunatatita de la 6,2%, cat preciza raportul anterior al agentiei de evaluare a riscurilor financiare din Japonia.
"Deficitul de cont curent continua sa se largeasca in urma importurilor tot mai mari", se spune in studiul JCR, semnat de analistul Toshihiko Naito. "Cererea robusta a sectorului privat a impins deficitul de cont al primelor zece luni (n.r. ale anului 2006) la 8% din PIB", au aratat analistii agentiei de evaluare a riscurilor financiare.
Pentru 2006, agentia de rating vede un deficit de cont curent de 10% din produsul intern brut (PIB), iar pentru acest an, de 10,8%. Estimarile pentru deficit de cont curent au fost micsorate fata de raportul precedent, unde agentia vedea un deficit de 10,1% din PIB pentru 2006 si de 11,1% pentru 2007. JCR estimeaza o micsorare a deficitului pana la 9,7% din PIB in 2008.
JCR noteaza ca Banca Nationala a Romaniei a reusit sa incadreze, in decembrie 2006, inflatia in intervalul tintit si vede o temperare a inflatiei anuale pana la 5,2% in 2007 si 5% in 2008. In raportul publicat pe 22 noiembrie, agentia nipona estima o inflatie anuala de 5,8% in 2007.
Nivelul investitiilor straine directe in primele zece luni a ajuns la 7,9 miliarde euro sau 8,2% din PIB, se spune in raportul JCR. Deficitul de cont curent a ajuns la sfarsitul anului trecut la 9,97 miliarde euro, cu 44,8% mai mare decat la finalul lui 2005 , si a fost acoperit in proportie de 91% prin investitii straine directe, potrivit unui raport al bancii centrale a Romaniei, publicat pe 15 februarie. Deficitul contului curent a fost acoperit in proportie de aproximativ 91% prin investitii straine directe, care au fost de 9,1 miliarde euro la sfarsitul lui 2006, comparativ cu 5,2 miliarde cat erau in 2005. Produsul intern brut al Romaniei este estimat, pentru 2006, de Comisia Nationala de Prognoza, la 96,9 miliarde euro.
Banca Nationala a Romaniei a estimat ca deficitul de cont curent pentru anul 2006 a fost de aproximativ 10,5% din PIB.
Somajul va continua sa scada in anii urmatori, pana la o rata de 5,2% in 2007 si 5% in 2008, estimeaza JCR.
Agentia de evaluare finciara nipona Japan Credit Rating (JCR) a ridicat, pe 29 noiembrie 2006, ratingurile atribuite datoriilor pe termen lung in moneda straina de la "BBB-" la "BBB" si in lei de la "BBB" la "BBB+", ambele ratinguri avand o perspectiva stabila
NewsIn