Investitorii nerezidenti au cumparat, in ianuarie, actiuni in valoare de 556,80 milioane lei (peste 160 milioane euro), de aproape doua ori mai mult decat in ultima luna a anului 2006, si au vandut actiuni in valoare de 338,39 milioane lei (100 milioane euro), potrivit datelor CNVM. In prima luna a anului 2007, investitorii straini au cumparat obligatiuni de peste 2,8 milioane lei si au vandut bonduri de 35,06 milioane lei, potrivit raportarilor publicate, vineri, de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.
Pe primul loc in topul cumparatorilor se situeaza investitorii din Statele Unite, care au achizitionat actiuni in valoare de peste 111,45 milioane lei (32,84 milioane euro), urmati de cei din Austria, cu 94,20 milioane lei (27,75 milioane euro), si investitorii ciprioti, cu achizitii in valoare de 63,42 milioane lei (18,68 milioane euro).
In topul vanzarilor, prima pozitie este ocupata de investitorii din Marea Britanie, care au vandut, in ianuarie, actiuni in valoare de 77,01 milioane lei (22,69 milioane euro), urmati de cei din Cayman cu vanzari totale de peste 56,61 milioane lei (17,56 milioane euro). Pe pozitia a treia se situeaza investitorii din Cipru, care au vandut actiuni de peste 58,02 milioane lei (17,09 milioane euro).
Valoarea totala a sumelor intrate pe piata de capital a fost, in ianuarie, de 446,98 milioane lei (60,3 milioane euro), in timp ce retragerile de bani din piata au depasit 297,80 milioane lei (42,42 milioane euro).
NewsIn