BankNews.ro - The Business Republic

XTB: Pretul actiunilor Tesla au crescut in 2020 cu peste 730%
Bursa | Data Publicarii: 10-03-2021

„Tesla se numără printre cele mai populare nume din piață în acest moment. Anul trecut a fost excelent pentru producătorul de vehicule electrice, prețul acțiunilor sale crescând cu aproximativ 730%. Începutul de an a fost de asemenea promițător, acțiunile atingând noi maxime istorice la aproximativ 900 de dolari pe acțiune. Din acel punct, entuziasmul investitorilor pare să se fi redus, prețul acțiunilor Tesla regăsindu-se într-o situație de piață de scădere (deprecierile au depășit pragul de 20%, atingând un maxim de -32% față de maximele recente)”, explică Radu Puiu, analist XTB România într-o analiză a companiei.

Pe de altă parte, la începutul lunii trecute, Tesla a dezvăluit faptul că a cumpărat Bitcoin în valoare de 1,5 miliarde de dolari și că intenționează să accepte acest tip de monedă virtuală pentru achiziția mașinilor pe care le produce. Sunt însă companii care consideră monedele virtuale ca fiind un factor de risc major, mai ales după ce Bitcoin a traversat de curând o perioadă de corecție după ce atinsese noi maxime.

Pe hârtie însă, Tesla a reușit să obțină profituri de peste 1 miliard de dolari din investițiile în Bitcoin, cifră care depășește veniturile totale obținute din vânzarea de vehicule electrice pe tot parcursul anului trecut. Pe hârtie însă, Tesla a reușit să obțină profituri de peste 1 miliard de dolari din investițiile în Bitcoin, cifră care depășește veniturile totale obținute din vânzarea de vehicule electrice pe tot parcursul anului trecut. „Decizia Tesla de a se implica în piața Bitcoin determină riscul ca volatilitatea pieței de monede virtuale să pună pe plan secund viziunea fundamentală a companiei în rândul investitorilor”, scrie Radu Puiu.

Potrivit acestuia, aprecierea acțiunilor Tesla pot fi rezultatul atitudinii optimiste prezente acum pe piață dar și deciziei luate de Cathie Wood, CEO-ul Ark Investment Management de c cumpăra acțiuni la această companie. Wood este un investitor de succes care observă foarte bine tendințele pieței iar decizia sa poate fi considerată un catalizator pentru mișcarea ascendentă din ultimele zile.

Pe de altă parte, analiștii și investitorii se așteaptă la creșteri semnificative în acest an, în ceea ce privește Tesla. În medie, aceștia estimează o creștere a veniturilor de 53% în 2021, până la 48,15 miliarde de dolari.

„Conducerea companiei a declarat că deși 2020 a fost un an critic pentru Tesla, consideră că 2021 va fi și mai important. Desigur, investitorii ar trebui să facă diferența între așteptările referitoare la afaceri și așteptările legate de acțiuni. Acțiunile au devenit destul de ”scumpe” după aprecierea amplă din 2020. Deși Tesla a realizat o campanie de lungă durată pentru reducerea emisiilor auto globale prin utilizarea mașinilor sale ecologice, decizia companiei de a investi în Bitcoin ar putea avea o influență asupra ratingului ESG (companiile sunt evaluate în funcție de performanțele lor sociale, de mediu, și în ceea ce privește guvernanța)”, conchide Radu Puiu.

http://www.banknews.ro/stire/88832_xtb_pretul_actiunilor_tesla_au_crescut_in_2020_cu_peste_730p.html