Asociația europeană a organizațiilor de colectare și reciclare a deșeurilor provenite din lămpi și corpuri de iluminat (Eucolight) a cărei membră încă de la înființare este și asociația românească Recolamp, a sărbătorit recent reciclarea a două miliarde de lămpi în toată Europa.
Pentru a marca acest eveniment, s-a realizat la nivel internațional un eveniment online care a reunit reprezentanți ai companiilor și instituțiilor membre, dedicate atât producției cât și reciclării lămpilor. Eucolight s-a folosit de acest eveniment pentru a sublinia încă o dată importanța acestei realizări atât din punct de vedere al reciclării cât și al mediului.
Cu această ocazie, lampa cu numărul 2 miliarde a fost plasată în containerul de reciclare de către doamna Simona Bonafe, membră a Parlamentului European.
„Nu avem nicio alternativă, trebuie doar să acționăm și să trecem de la un model liniar la economia circulară, care vizează și menține valoarea produselor, materialelor și resurselor cât mai mult timp posibil”. În plus, Hervé Grimaud, președinte al EucoLight și director general adjunct al Ecosystem (Franța), a declarat că „misiunea membrilor EucoLight de a colecta și recicla eficient cât mai multe lămpi într-un mod ecologic a fost realizată în mod clar,” a declarat aceasta.
Ourania Georgoutsakou, secretar general al LightningEurope, a subliniat la rândul ei angajamentul industriei europene de iluminat pentru recuperarea și reciclarea deșeurilor, indicând de asemenea și calea de urmat în ceea ce privește o mai bună durabilitate a produselor acestei industrii.
„Ceea ce este ilegal offline ar trebui să fie ilegal online. Obligațiile noastre față de planetă nu se opresc atunci când vindem sau cumpărăm online” a spus aceasta.
„Ca membri ai Eucolight încă de la început, suntem mândri că am ajuns să sărbătorim o astfel de reușită internațională. E un pas spre mai bine și spre o industrie de reciclare mai puternică. Bucuria noastră vine și din contribuția pe care Asociația Recolamp a avut-o din 2007 încoace, printr-o cantitate importantă de deșeuri colectată și reciclată de-a lungul anilor – din cele peste 9.100 de tone de deșeuri din lămpi și corpuri de iluminat. Satisfacția vine cumulată cu reușita de a ne fi îndeplinit toate obiectivele propuse până acum, ceea ce ne dorim să se întâmple și pe viitor”, a declarat la rândul său Bela Kovacs, Director General Recolamp.
Conform datelor colectate cu ocazia ultimului sondaj realizat de Eucolight la începutul anului 2020 cu privire la comportamentele cetățenilor și a percepției acestora cu privire la reciclarea și tratarea deșeurilor corpurilor de iluminat, între 66 și 82% dintre respondenți au indicat corect locul potrivit pentru a se debarasa de acest tip de deșeuri. Acest lucru confirmă faptul că majoritatea cetățenilor europeni sunt conștienți de importanța reciclării.
http://www.banknews.ro/stire/88822_asociațiile_membre_eucolight_au_reciclat_două_miliarde_de_lămpi_în_europa.html
|