Opinie Deloitte: Start la raportarea tranzactiilor transfrontaliere in UE
Economie | Data Publicarii: 04-09-2020
Data de 31 august a consemnat și primul termen în ceea ce privește intrarea în aplicare a Directivei Europene DAC 6, directivă ce impune raportarea în scop fiscal a anumitor tranzacții transfrontaliere, atât contribuabililor cât și intermediarilor. Deși obligativitatea raportărilor și implicit a adoptării acestei ultime directive a fost amânată în majoritatea statelor Europene, inclusiv România, în contextul pandemiei de Covid-19, sunt totuși câteva țări care au decis ca termenul de aplicare să rămână data de 31 august. Acestea sunt Austria, Germania, Finlanda și Polonia, țări care au o mulțime de contacte comerciale cu țara noastră, lucru care înseamnă că începând cu finele lunii trecute, vor fi inclusiv tranzacții ale companiilor românești care vor fi raportate către autoritățile fiscale din diverse țări ale Uniunii Europene.
Cât privește mediul de afaceri românesc, amânarea aplicării DAC 6 vine cât se poate de bine, într-un moment în care pandemia a creat un context incert pe toată durata acestui an, context în care puțini dintre contribuabili au reușit să analizeze tranzacțiile prin prisma Directivei.
Dacă pe de altă parte discutăm despre beneficiile pe care le aduce DAC 6, trebuie să ținem cont de faptul că schimbul automat de informații în domeniul fiscal între statele membre ale Uniunii Europene a devenit esențial în atingerea obiectivului de a asigura o impozitare echitabilă, o impozitare a profiturilor exact în jurisdicțiile în care a fost generată valoarea fiscală.
„Pentru contribuabilii români, implicațiile pot fi multiple, în primul rând din cauza faptului că este de așteptat ca, odată raportată o tranzacție internațională conform DAC 6, profilul de risc al respectivului contribuabil să crească, iar în cadrul unei inspecții fiscale, tranzacția în cauză să fie verificată cu prioritate, chiar dacă aceasta este una cât se poate de validă și fundamentată din punct de vedere economic și comercial”, spun Mihaela Popescu-Ichim, Director Taxe Directe și Anca Ghisdavu, Manager Taxe Directe în cadrul Deloitte România.
„În acest context, una dintre marile provocări în aplicarea DAC6 este aceea de a evita raportarea excesivă, din considerente de prudență. Având în vedere caracterul general și, uneori, subiectiv în ceea ce privește evaluarea semnelor distinctive, poate exista tentația ca, atunci când există dubii cu privire la caracterul raportabil al unei tranzacții, respectiva tranzacție să fie totuși raportată pentru a evita amenda pentru neconformare. Însă, în acest caz, prudența poate avea efecte adverse pentru contribuabil, pentru că va crea prezumția că tranzacția raportată chiar prezintă risc fiscal, aspect dificil de invalidat ulterior, în cazul unei inspecții fiscale, și care poate avea consecințe nedorite (refuzarea unor beneficii fiscale, neaplicarea convențiilor de evitare a dublei impuneri, imposibilitatea de a beneficia de neutralitate fiscală în cadrul reorganizărilor, nedeductibilitatea unor cheltuieli etc.)”, continuă cele două specialiste.
Cui revine obligația de raportare? Ei bine, raportarea tranzacțiilor transfrontaliere în baza Directivei DAC 6 trebuie realizată în principal de intermediari. În lipsa raportărilor făcute de acestea, sarcina cade în seama contribuabilului, care preia această obligație. De asemenea, e important de știut faptul că intermediarul, care potrivit legii este obligat să păstreze secretul profesional, poate raporta un aranjament transfrontalier pe care îl proiectează, intermediază sau pentru care oferă consiliere doar dacă obține acordul scris al contribuabilului relevant.
„Astfel, chiar daca ne-am aștepta ca intermediarii să fie cei mai afectați prin prisma raportărilor și a procedurilor de implementare a DAC 6, obligația de raportare care revine contribuabililor relevanți nu trebuie subestimată, aceștia având ei înșiși obligația de raportare ori de câte ori nu există un intermediar sau acesta nu are obligația de raportare. De altfel, este de așteptat ca intermediarii care, din prudență, vor dori raportarea unor tranzacții, să încerce să obțină acordul contribuabilului în acest scop, dar să nu îl obțină. În astfel de situații, obligația de raportare rămâne la contribuabil”, conchid specialistele Deloitte.
Cât privește mediul de afaceri românesc, amânarea aplicării DAC 6 vine cât se poate de bine, într-un moment în care pandemia a creat un context incert pe toată durata acestui an, context în care puțini dintre contribuabili au reușit să analizeze tranzacțiile prin prisma Directivei.
Dacă pe de altă parte discutăm despre beneficiile pe care le aduce DAC 6, trebuie să ținem cont de faptul că schimbul automat de informații în domeniul fiscal între statele membre ale Uniunii Europene a devenit esențial în atingerea obiectivului de a asigura o impozitare echitabilă, o impozitare a profiturilor exact în jurisdicțiile în care a fost generată valoarea fiscală.
„Pentru contribuabilii români, implicațiile pot fi multiple, în primul rând din cauza faptului că este de așteptat ca, odată raportată o tranzacție internațională conform DAC 6, profilul de risc al respectivului contribuabil să crească, iar în cadrul unei inspecții fiscale, tranzacția în cauză să fie verificată cu prioritate, chiar dacă aceasta este una cât se poate de validă și fundamentată din punct de vedere economic și comercial”, spun Mihaela Popescu-Ichim, Director Taxe Directe și Anca Ghisdavu, Manager Taxe Directe în cadrul Deloitte România.
„În acest context, una dintre marile provocări în aplicarea DAC6 este aceea de a evita raportarea excesivă, din considerente de prudență. Având în vedere caracterul general și, uneori, subiectiv în ceea ce privește evaluarea semnelor distinctive, poate exista tentația ca, atunci când există dubii cu privire la caracterul raportabil al unei tranzacții, respectiva tranzacție să fie totuși raportată pentru a evita amenda pentru neconformare. Însă, în acest caz, prudența poate avea efecte adverse pentru contribuabil, pentru că va crea prezumția că tranzacția raportată chiar prezintă risc fiscal, aspect dificil de invalidat ulterior, în cazul unei inspecții fiscale, și care poate avea consecințe nedorite (refuzarea unor beneficii fiscale, neaplicarea convențiilor de evitare a dublei impuneri, imposibilitatea de a beneficia de neutralitate fiscală în cadrul reorganizărilor, nedeductibilitatea unor cheltuieli etc.)”, continuă cele două specialiste.
Cui revine obligația de raportare? Ei bine, raportarea tranzacțiilor transfrontaliere în baza Directivei DAC 6 trebuie realizată în principal de intermediari. În lipsa raportărilor făcute de acestea, sarcina cade în seama contribuabilului, care preia această obligație. De asemenea, e important de știut faptul că intermediarul, care potrivit legii este obligat să păstreze secretul profesional, poate raporta un aranjament transfrontalier pe care îl proiectează, intermediază sau pentru care oferă consiliere doar dacă obține acordul scris al contribuabilului relevant.
„Astfel, chiar daca ne-am aștepta ca intermediarii să fie cei mai afectați prin prisma raportărilor și a procedurilor de implementare a DAC 6, obligația de raportare care revine contribuabililor relevanți nu trebuie subestimată, aceștia având ei înșiși obligația de raportare ori de câte ori nu există un intermediar sau acesta nu are obligația de raportare. De altfel, este de așteptat ca intermediarii care, din prudență, vor dori raportarea unor tranzacții, să încerce să obțină acordul contribuabilului în acest scop, dar să nu îl obțină. În astfel de situații, obligația de raportare rămâne la contribuabil”, conchid specialistele Deloitte.
http://www.banknews.ro/stire/88693_opinie_deloitte_start_la_raportarea_tranzactiilor_transfrontaliere_in_ue.html