Anual, luna martie este dedicată încă de la început Femeii. În acest sens, printre puzderia de mărțișoare, flori și alte cadouri, am aflat și ultimele cifre venite din partea Patria Bank, mai precis cu privire la relația pe care banca o are cu femeile din țara noastră și gradul de implicare a acestora în relația cu instituția financiară.
Potrivit celor de la Patria Bank, astfel de cifre sunt importante deoarece în gestionarea relațiilor cu băncile, prezența femeilor este mult mai scăzută decât cea a persoanelor de sex masculin, în ciuda faptului că implicarea femeii în conducerea și dezvoltarea afacerilor a devenit un topic din ce în ce mai discutat în spațiul public.
Astfel, opinia de mai sus este susținută și de datele oficiale comunicate de către Patria Bank. 28% dintre creditele acordate pentru microfinanțare, 17% dintre creditele destinate agriculturii respectiv 12% din creditele IMM și Corporate au fost contractate în anul 2019 de către femei. Dintre domeniile de activitate cele mai populare în rândul persoanelor de sex masculin amintim astfel industria prelucrătoare, comerțul și agricultura.
Nu la fel stau lucrurile în ceea ce privește creditele pentru uz personal. Aici, situația este oarecum echilibrată, peste 40% dintre clienții persoane fizice care au contractat credite la Patria Bank sunt femei.
„Ca femeie și mamă, în același timp, susțin implicarea femeilor în afaceri și în relația cu băncile, în general. Cred că pe lângă gândire strategică și dedicare, o femeie poate aduce echilibru și claritate în cadrul unei afaceri. Sunt convinsă că în țara noastră sunt mult mai multe femei capabile să conducă afaceri sau să gestioneze relația cu banca, decât arată cifrele. Rolul femeii poate fi mai mult decât cel clasic, iar ca să ajungem la o Românie modernă avem nevoie să schimbăm aceste mentalități. Paradoxal, în Patria Bank, aproximativ 70% dintre angajați sunt femei, iar 80% dintre clienți sunt din mediul antreprenorial, dintre care marea majoritate bărbați. Dacă procentul intern mă bucură, mi-aș dori ca și în privința clienților antreprenori femeile să fie mai bine reprezentate.”, a declarat Daniela Iliescu, Director General Patria Bank.
Înainte de a încheia acest articol, trebuie să amintim faptul că specialiștii de la Patria Bank au lansat un blog cu resurse utile pentru cei care își doresc dezvoltarea unei afaceri ori chiar gestionarea bugetului personal. Blogul Patria conține o serie de recomandări din toate domeniile, pornind de la resurse umane, finanțarea unei afaceri și până la cercetarea de piață, propuse de antreprenori români care reprezintă variate sectoare ale economiei autohtone.
http://www.banknews.ro/stire/88523_femeile_reprezinta_17p_din_antreprenorii_finantati_de_patria_bank_in_2019.html
|