BankNews.ro - The Business Republic

Noi tehnologii lansate de FinTech
Finante-Banci | Data Publicarii: 11-11-2019

Băncile și companiile de asigurări au posibilitatea de a hiper-personaliza experiențele clienților cu ajutorul noilor tehnologii lansate de FinTech. Fintech OS a lansat o nouă versiune a tehnologiei care permite accelerarea transformării digitale în cadrul băncilor, companiilor de asigurări și altor furnizori de servicii financiare, noua versiune permițând accelerarea procesului de personalizare a experienței clienților.

Fintech OS 20, ultima versiune a tehnologiei care permite transformarea digitală a sectorului financiar a fost lansată săptămâna trecută, în ultima zi a lunii octombrie. Lansarea s-a petrecut în cadrul unui eveniment la care și-au anunțat prezența peste 150 de experți fintech, parteneri și clienți din România și din alte țări.

Fintech OS 20 își propune printre altele revoluționarea industriei financiare prin introducerea unui nou concept, o nouă tehnologie de tip TaaS (Technology as a Service). Aceasta va facilita construirea unei noi generații de produse și servicii digitale pentru serviciile bancare, inclusiv pentru împrumuturi și conturi de economii dar și asigurări sau pensii.

„Am creat această nouă versiune a tehnologiei Fintech OS pentru a accelera valoarea serviciilor oferite clienților existenți precum și pentru a răspunde nevoilor tot mai sofisticate ale pieței și ale consumatorilor de servicii financiar-bancare și de asigurări la nivel global. Am primit deja reacții foarte bune din peste 20 de piețe din Europa și Asia, unde noua versiune a tehnologiei Fintech OS este foarte așteptată”, declară Teodor Blidăruș, CEO la Fintech OS.

Tehnologia propune printre altele hiper-personalizarea serviciilor digitale prin capacitatea sa de a integra date din peste 100 de surse externe dar și aplicarea inteligenței artificiale, a tehnologiilor cognitive de tip chatbot și machine learning. Nu în ultimul rând, Fintech OS propune și reducerea drastică a costurilor operaționale din acest domeniu, introducând peste 20 de procesoare de automatizare noi, preconfigurate pentru digitalizarea automată a proceselor fundamentale precum cele de tip KYC (Know your customer).

http://www.banknews.ro/stire/88433_noi_tehnologii_lansate_de_fintech.html