BankNews.ro - The Business Republic

De Ziua Europeană a Finanţării, Patria Bank lansează Crescătoria de Afaceri
Finante-Banci | Data Publicarii: 01-11-2019

Patria Credit IFN şi Patria Bank, două dintre cele mai importante instituţii de creditare din România dedicate producătorilor agricoli şi micilor antreprenori din mediul rural, celebrează Ziua Europeană a Microfinanţării şi se alătură iniţiativei europene Microfinance Network, lansând proiectul educaţional Crescătoria de afaceri care vine la pachet cu oferte speciale de creditare acordate de către instituţia financiară.

Micii antreprenori aflaţi la început de drum sau în plin proces de dezvoltare, cât şi producătorii agricoli, se pot inspira dintr-o serie de cinci episoade educaţionale bazate pe experienţa de zi cu zi din procesul de finanţare a companiilor din mediul rural.

“Finanțarea agriculturii și a micilor antreprenori are secretele ei. Cum crești o afacere în mediul rural, când e timpul potrivit ca să o dezvolți sau cum își găsești partenerii potriviți, sunt doar câteva dintre întrebările pe care orice antreprenor sau producător agricol și le adresează. Din experiența de peste 15 ani în lucrul alături de ei am învățat aceste lucruri și am creionat și o serie de răspunsuri utile pentru aceștia disponibile în Crescătoria de afaceri - materialele video disponibile pe site-ul nostru. Dincolo de informații însă, oferta noastră de credite cu ZERO comision de acordare este menită să ofere încredere celor care își pun întrebări legate de dezvoltarea afacerii, fie că este vorba de producătorii sau antreprenorii care au învățat meserie și au moștenit afacerea din tată în fiu, sau de cei care vor să se apuce de agricultură și nu știu sigur de unde să înceapă.”, spune Raluca Andreica, Director General Patria Credit.

Cât priveşte compania care a lansat oferta mai sus amintită, Patria Credit IFN a avut parte de o evoluţie pozitivă în ultimii ani, rezultatele financiare din anul 2018 fiind de asemenea peste aşteptări, cu un profit ce se apropie de 1 milion de euro. Mai mult, activele companiei au ajuns în această perioadă la un nivel de 15 milioane de euro. În acelaşi timp, portofoliul de credite ale instituţiei financiar+nebancare a crescut în anul 2018 cu peste 35% faţă de nivelul atins în anul precedent. Proiectul Crescătoria de Afaceri este realizat cu ajutorul EFSE (Fondul European pentru Europa de Est) din cadrul Academiei Antreprenoriale.

http://www.banknews.ro/stire/88423_de_ziua_europeana_a_finantarii_patria_bank_lanseaza_crescatoria_de_afaceri.html