BankNews.ro - The Business Republic

Creșteri semnificative raportate de BCR în primul semestru al anului
Finante-Banci | Data Publicarii: 15-08-2019

BCR raportează cifre pozitive pentru perioada cuprinsă între lunile ianuarie și iulie din acest an, una dintre cele mai importante bănci de pe teritoriul româniei bucurându-se de creșteri semnificative pe majoritatea indicatorilor financiari de bază.

Potrivit datelor oficiale, rezultatul operațional a crescut cu peste zece procente (10,9%) în această perioadă comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 822 milioane lei, aproximativ 173 milioane euro.

Venitul net din dobânzi a crescut în mod semnificativ în primele șase luni ale acestui an, cu 15,4%, până la 1.110,1 milioane lei (234,1 milioane EUR), de la suma de 962,3 milioane lei (206,7 milioane EUR) față de perioada corespondentă a anului trecut. Această creștere vine pe fondul unui mediu cu rate de dobânzi ridicate, pe o piață în care au crescut de asemenea creditele și depozitele clienților. Venitul din comisioane a crescut de asemenea cu 5,6% ajungând la suma de aproape 369 milioane lei față de nivelul de 349,4 milioane lei din primul semestru al anului trecut. În același timp,raportul dintre costuri și venituri s-a îmbunătăţit la 51,4% în semestrul întâi al anului curent 2019, față de procentul anterior de 51,9% din primul semestru al anului 2018.

"Într-un mediu în continuă schimbare, ne străduim permanent să fim mai aproape de clienții noștri atât prin finanțarea proiectelor personale sau de business, cât mai ales prin implicarea în educația lor financiară cu unul dintre cele mai de succes și de amploare programe de acest fel din România. Știm bine că putem progresa doar alături de clienții noștri, iar nevoile lor reprezintă pentru noi punctul de plecare pentru a dezvolta produse și servicii adaptate noilor tehnologii. De asemenea, performanța noastră este posibilă datorită colegilor care și-au asumat un nou mod de a interacționa cu clienții, implicându-se activ în programele de educație financiară și procesul de digitalizare” , spune Sergiu Manea, CEO Banca Comerciala Romana..

„Rezultatul nostru operațional solid este o dovadă a faptului că răspundem așteptărilor clienților și partenerilor, și a angajamentului asumat de a sprijini dezvoltarea economiei naționale“, spune Sergiu Manea, CEO Banca Comerciala Romana” continuă acesta.

http://www.banknews.ro/stire/88339_creșteri_semnificative_raportate_de_bcr_în_primul_semestru_al_anului.html