BankNews.ro - The Business Republic

Kaspersky cooperează în continuare cu Interpol în lupta împotriva infracționalității cibernetice
IT&C | Data Publicarii: 10-07-2019

Compania globală de securitate Kaspersky a anunțat semnarea unui nou acord pe cinci ani cu INTERPOL, acord menit să continue lupta împotriva infracționalității cibernetice din întreaga lume. Acesta este cel de-al doilea acord semnat între cele două entități, primul de acest gen fiind semnat în urmă cu exact 5 ani, în 2014.

Noua înțelegere de colaborare a fost semnată la data de 3 iulie 2019 între Eugene Kaspersky, CEO Kaspersky, și Tim Morris, Director Executiv al INTERPOL. În urma acesteia, Kaspersky va furniza Interpol suport extins în materie de resurse umane dar și training și informații cu privire la cele mai noi amenințări de natură informatică care apar la nivel global.

Ceremonia de semnare a avut loc la Singapore, în cadrul Interpol World 2019, noul acord întărind relațiile dintre Kaspersky și Interpol dar și nivelul de colaborare dintre cele două instituții, asigurându-se un schimb real și fluent de informații despre amenințările cibernetice care să sprijine în mod concret eforturile depuse de Interpol pentru prevenirea acestora.

„Având în vedere prezența tot mai accentuată a atacatorilor de mare complexitate, colaborarea și schimbul de experiență sunt mai importante ca oricând”, a afirmat Eugene Kaspersky, CEO Kaspersky, după ceremonie. „Suntem pregătiți să continuăm parteneriatul cu INTERPOL și să ajutăm organizațiile de aplicare a legii cu informațiile și tehnologiile necesare pentru a combate infracționalitatea cibernetică la nivel global.”

Potrivit noului acord, Kaspersky va furniza informații și cu privire la cercetările sale în domeniul securității cibernetice, punând la dispoziția Interpol toate instrumentele necesare pentru ca procesul de investigație să se desfășoare cât mai eficient și cu rezultatele cele mai bune. Fiind o companie care activează de o perioadă îndelungată în acest sector al cercetării și dezvoltării de aplicații și soluții eficiente, Kaspersky este în măsură să ofere un ajutor real și binevenit organizațiilor din categoria Interpol. Cooperarea dintre două entități care deși luptă cu arme diferite o fac pe același front, nu poate fi decât binevenită în contextul în care amenințările cibernetice se înmulțesc de la an la an.

http://www.banknews.ro/stire/88312_kaspersky_cooperează_în_continuare_cu_interpol_în_lupta_împotriva_infracționalității_cibernetice.html