Ministerul Turismului a lansat noul clip de promovare a Romaniei ca destinatie pentru 365 de zile de vacanta pe an, care cuprinde imagini reprezentative pentru toate formele de turism din tara, informeaza institutia pintr-un comunicat remis AGERPRES.
"Clipul pune accent pe senzatiile si experientele traite de turistii care accepta invitatia de a vizita Romania. Prin intermediul unor obiective simbolice pentru tara noastra, potentialii turisti au ocazia sa experimenteze trairi inedite si autentice oferite de destinatia turistica Romania. Filmarile clipului au fost facute in toate regiunile tarii si au surprins destinatii emblematice si locuri unice din Romania", se precizeaza in documentul citat.
Obiectivul realizarii noului film a fost de a promova destinatia turistica Romania prin accentuarea avantajelor sale competitive. Clipul cuprinde imagini relevante pentru tot ce si-ar putea dori un turist care doreste sa descopere o noua destinatie.
"Sunt numeroase destinatii turistice prezentate in clip! Nu am uitat niciun domeniu care ar putea atrage turistii in Romania! Avem de la imagini cu monumente UNESCO, la obiective unice in lume, peisaje de vis si chiar cadre care ilustreaza perfect felul de a fi jovial al romanului, pus pe distractie! Acest proiect a fost un obiectiv pe care mi l-am propus inca de la primele zile ca ministru al Turismului. Clipul este doar inceputul unei campanii de promovare integrate, care va pune Romania in prim-planul atentiei tuturor", a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Filmul a fost creat pentru a fi utilizat in campaniile de promovare ale Ministerului Turismului, precum campanii TV si marketing online. In aceeasi masura clipul va fi promovat si cu ocazia unor evenimente interne si externe.
Ministerul Turismului a mai realizat, la sfarsitul anului trecut, un film de promovare a turismului cultural si de city-break care va fi folosit, de asemenea, in cadrul viitoarelor campanii de promovare.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/87901_ministerul_turismului_a_lansat_noul_clip_de_promovare_a_romaniei.html