BankNews.ro - The Business Republic

Romanii pot sa isi echivaleze diplomele in Italia
HR/Cariere | Data Publicarii: 07-02-2007

Romanii care au absolvit o forma de invatamant in tara si care vor sa lucreze in Italia in domeniile corespunzatoare calificarilor pot sa obtina echivalarea diplomelor in Italia, a informat, miercuri, Departamentul pentru Munca in Strainatate (DMS). Potrivit DMS, romanii care lucreaza ca avocati, agenti de schimb, asistenti sociali, chimisti, consultanti alimentari si biologi pot solicita Ministerului de Justitie din Italia ( giustizia.it ) echivalarea diplomei. Ministerul de Justitie poate echivala si diplomele celor care lucreaza ca doctori agronomi, contabili, doctori forestieri, geologi, psihologi, ziaristi, ingineri, tehnologi alimentari, contabili autorizati, consultanti de munca.

Romanii care activeaza in domeniul sanitar (dentist, medic chirurg, oftalmologg, veterinar, paramedici) pot sa isi echivaleze diplomele la Ministerul Sanatatii ( ministerosalute.it ) din tara de destinatie.

Potrivit DMS, consultantii in proprietati imobiliare pot obtine recunoasterea diplomei de la Ministerul Dezvoltarii Economice si pot afla informatii suplimentare daca acceseaza adresa de internet www.sviluppoeconomico.gov.it . De asemenea, absolventii scolilor si institutiilor de stat de educatie, inclusiv conservatoare, academii si institute superioare pentru industria artistica pot obtine recunoasterea diplomelor apeland la Ministerul Educatiei Publice ( pubblica.istruzione.it ). Ministerul Educatiei Publice este institutia competenta care poate recunoaste diplomele arhitectilor si cercetatorilor universitari.

Potrivit DMS, angajatorii italieni pot solicita romanilor dovedirea experientei profesionale sau efectuarea unei perioade de specializare, daca intre programele scolare din Romania si Italia sunt diferente semnificative. Departamentul pentru Munca in Strainatate a informat ca romanii pot obtine recunoasterea diplomei in termen de trei luni.

NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/8780