BankNews.ro - The Business Republic

Locuinta poate fi amenajata doar pe jumatate cu produse romanesti
Lifestyle | Data Publicarii: 05-02-2007

Cand incepem sa ne amenajam locuinta, una dintre dilemele principale pe care trebuie sa le rezolvam este cea privind provenienta obiectelor. Ce fel de gresie, faianta, parchet sau usi cumparam? Din import sau fabricate pe piata romaneasca? In articolul de mai jos Romania Libera a incercat sa dea un raspuns. Astfel, daca bugetul proiectat nu este prea mare, adica daca alegem produse cu preturi medii, ne putem amenaja aproximativ jumatate din locuinta cu produse sanitare, vopseluri si, bineinteles, placi ceramice fabricate de firme autohtone. Pentru parchet, usi de interior si calorifere insa, oferta este monopolizata de firmele straine, atat din UE, cat si din Turcia sau China. In ceea ce priveste alegerea termopanelor, va putem spune ca ele sunt fabricate la noi, componentele insa provin din import.

O cada ieftina autohtona, la acelasi pret cu una din Turcia

Pana la sfarsitul anilor '90, producatorii romani care dominau piata obiectelor si a armaturilor sanitare erau nume binecunoscute, precum Sanex din Cluj, Mondial din Lugoj, Cesarom si URBIS din Bucuresti. Insa preluarea unora de catre alte multinationale din domeniu, fragmentarea altora pe divizii de productie si perioada de tranzitie care a urmat pana la reasezarea afacerilor au lasat un loc liber pe piata ce a fost imediat ocupat de multe alte firme mai mici din domeniu - producatori mai vechi sau nou infiintati.

Exista acum o oferta foarte diversificata de lavoare - de bucatarie sau baie, de vase si rezervoare WC, dar mai ales de cazi de baie si cadite sau cabine de dus, mobilier de baie sau robineti - modele extrem de diverse, adresate fiecarui buzunar. Pe segmentul preturilor medii sau mici, produsele romanesti se bat de la egal la egal cu cele din import, dupa spusele jucatorilor din piata. In urma unei analize de piata, putem afirma ca acest sector este in crestere datorita numarului mare de producatori, ce ofera o gama variata de produse pentru toate buzunarele.

In general, publicul roman alege gama de obiecte sanitare din categoria medium, ceea ce inseamna ca este apreciata calitatea acestor produse (portelan, culoare, forma, functionalitate), dar exista si un segment format din cei cu venituri peste medie si mari, din partea caruia exigentele cresc in special la capitolul design.
In schimb, vanzatorii din angrouri spun ca, "indiferent de produsele pe care le promovam, pretul este pe primul loc. Majoritatea cumparatorilor prefera produsul ieftin, de calitate slaba, astfel incat renunta la verdele care s-ar asorta perfect cu gresia vernil si aleg o cada gri, care este mult mai ieftina".

Pretul minim pentru o cada romaneasca este acelasi ca pentru una turceasca de aceeasi calitate si porneste de la 90 RON. Dar o cada serioasa, din material acrilic, cu suport metalic si panou frontal, pentru care este acordata si o perioada de garantie de 5 ani, se gaseste de vanzare la 400 RON (cu TVA inclusa) la Tehnomodern SRL, un producator din Zalau. Un lavoar cu pret mediu poate costa si 300 RON, dar poate ajunge si la 2.000 RON daca bateria este aurita. Nu trebuie insa sa se piarda din vedere faptul ca aceste obiecte trebuie montate de un instalator, pretul pentru aceasta operatiune situandu-se in jurul a 100 RON pe bucata (in cazul cazilor, si mai mult).

Amenajarile moderne prevad, in schimb, dotarea baii cu jacuzzi. Daca nu se doreste cada cu hidromasaj, proprietarii pot sa opteze pentru cabina de dus. Pretul pentru o cabina de dus produsa la noi incepe de la 700-800 RON si poate ajunge la 5.250 RON, pret la care pot fi prevazute si cu radio.

Integral in Romania Libera

http://www.banknews.ro/stire/8709