Numarul cererilor pentru vacante in strainatate a crescut spectaculos in Romania in ultimii ani. Preturile accesibile si raportul calitate-pret determina tot mai multi romani sa plece in alte tari pentru a se relaxa. Numai ca nu intotdeauna tot ce scrie in pliantul primit pe strada coincide cu costul final al excursiei. De aceea, se recomanda o studiere atenta a ofertei inainte de a achizitiona pachetul respectiv, noteaza Cotidianul. Nu intotdeauna cea mai ieftina vacanta de catalog este cea mai potrivita alegere. "Este indicat ca turistul sa-l intrebe pe agent care sint costurile totale, daca circuitele sint incluse in pret, si in ce conditii de cazare si masa este conceput pachetul turistic", spune Traian Badulescu, purtator de cuvint al Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism.
Nebuloasa taxelor
Unele costuri nu pot fi evitate, chiar daca nu sint mentionate in pretul din vitrina agentiei. "In Romania, spre deosebire de alte tari din Europa, pachetul turistic nu include in pretul de baza taxele de aeroport", spune Ciprian Enea, consultant in turism. Astfel, numai aceasta taxa poate aduce o crestere cu 20-30% a pretului anuntat. Mai mult, interesant este faptul ca aceasta taxa difera de la agentie la agentie. Prin urmare, daca o agentie are pentru o destinatie o taxa de aeroport de 70-75 de euro, o alta poate sa aiba o taxa de 90-95 de euro. Aceasta diferenta vine fie de la faptul ca charterul acestora din urma aterizeaza pe un aeroport care are taxe mai mari, fie pentru ca agentia compenseaza cu diferenta pretul pa-chetului turistic. De asemenea, in unele oferte apar, pe linga aceasta suma, si alte taxe, cum ar fi taxa de kerosen sau taxa de rezervare. "Diferentele de taxe vin din dorinta agentiilor de a lua fata cu un pret mai mic, dar care in final este modificat prin aceste taxe", mai spune Ciprian Enea.
Enigma vizei
Pe linga taxa de aeroport, turistii romani vor plati, in cazul in care opteaza pentru o destinatie calda, cum ar fi Egiptul sau Tunisia, o taxa de viza. Interesant este faptul ca si taxa de viza difera de la agentie la agentie, chiar daca pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe se spune clar: "Cetatenii romani pot obtine vizele de intrare in Egipt si direct de la punctele de trecere a frontierei egiptene, contra sumei de 15 dolari pentru vize cu o singura intrare". Cu toate acestea, taxa de viza difera de la agentie la agentie: unele cer 13 euro, in vreme ce in cazul altora pretul este chiar si de 20-25 de euro. Diferenta in mod clar nu intra in buzunarul guvernului egiptean, care opreste doar 15 dolari.
Integral in Cotidianul