Cerererile de cumparare de lei romanesti, leva bulgara, tolari sloveni si korune slovace au inregistrat o crestere semnificativa in ultimele trei saptamani in Marea Britanie, pentru ca amatorii de sporturi de iarna au descoperit ca se pot distra mai ieftin in aceste tari, relateaza The Sun. Turistii amatori de sporturi de iarna renunta la destinatiile lor traditionale din Franta, Italia si Statele Unite, gratie ratelor mari de schimb valutar si a intaririi lirei britanice in noile tari de destinatie, scrie The Sun.
"Nivelul cererii pentru aceste valute a crescut cu peste 200 la suta in ultima luna, ceea ce sugereaza ca schiorii din Regatul Unit acorda mai multa atentie cursului valutar si isi administreaza mai bine banii", a declarat John Nicolas, directorul diviziei de retail al firmei Travelex, specializata in operatiuni de schimb valutar. "Actuala rata de schimb pentru leva arata ca este un moment propice pentru cumparare. Acelasi lucru este valabil si pentru leii noi, tolari si korunele slovace", a adaugat el.
Ratele avantajoase de schimb valutar si puterea lirei in noile statiuni de destinatie pot aduce unui cuplu britanic economii de 546 de lire, daca alege o vacanta de o saptamana. Potrivit Travelex, o saptamana de schi la Bansko, in Bulgaria, costa doua persoane in jur de 1.065 de lire, in timp ce pentru aceeasi vacanta pe care si-ar petrece-o la Klosters, in Elvetia, ar plati o diferenta in plus de peste 1.000 de lire.
De asemenea, inchirierea de echipament si cazarea costa mult mai putin in noile statiuni. Astfel, pentru sapte zile de schi in Poiana Brasov cheltuielile legate de echipament costa numai 110 lire comparativ cu 312 lire in Val D'Isere, Franta, sau 372 de lire la Klosters, in Elvetia, exemplifica The Sun.
"Timp de sase ani am ales, pentru a face schi, excursii in statiuni precum Klosters si Val D'Isere, care s-au dovedit insa cu adevarat costisitoare. Anul acesta am mers la Bansko si am reusit sa economisesc impreuna cu prietenii mei 890 de lire pentru vacanta noastra. Si a fost fantastic!", a declarat Richard Lace, din Manchester.
Unul dintre factorii acestui fenomen este rata avantajoasa de schimb a lirei in tarile de destinatie. Astfel, tolarul sloven s-a depreciat fata de lira britanica de la 337,5701 tolari pentru o lira in noiembrie la 345,1601 tolari pentru o lira in ianuarie. La fel, lira britanica a castigat in ulima luna circa 3% in fata monedei bulgare si fata de koruna slovaca peste 4,5%.
Preturile sunt, de asemenea, mult mai avantajoase in aceste tari din centrul si estul Europei. O halba cu bere la Jasna, in Slovacia, costa 55 de pence, in timp ce la Klosters, in Elvetia, costa 3,77 lire. Un calcul simplu arata ca un cuplu poate economisi, numai la consumul de bere, 121 de lire intr-o saptamana de vacanta, arata The Sun.
NewsIn