Gradul de bancarizare a crescut anul trecut, majoritatea bancilor continuind extinderea retelelor de sucursale si agentii. In cursa prezentei in teritoriu, BRD este lider in top 10. Reteaua bancara din Romania a crescut, anul trecut, cu aproape 1.000 de sucursale si agentii, pina la 4.346 de unitati, ritmul de extindere a prezentei teritoriale a institutiilor de credit fiind de doua ori mai mare fata de 2005, potrivit Mediafax.
Liderul dezvoltarii teritoriale a fost BRD-Groupe Societe Generale, care a deschis 274 de agentii anul trecut si, cu un total de 600 de unitati, a urcat de pe pozitia a treia pe locul doi in sistem. Reteaua cea mai extinsa se afla in continuare in proprietatea CEC, printre putinele banci care au inchis unitati in 2006, dar pastreaza un avans considerabil fata de concurenta, cu un total de 1.388 de sucursale si agentii.
Pe locul trei se situeaza Banca Comerciala Romana (BCR), in cadere cu o pozitie, desi a deschis anul trecut 100 de noi reprezentante, crescind prezenta teritoriala la 473 de unitati. In ultimii doi ani, Banca Transilvania aproape si-a triplat reteaua locativa de vinzare si a consemnat la sfirsitul lui 2006 un numar de 341 de agentii si sucursale, ceea ce o plaseaza pe treapta a patra.
Raiffeisen Bank ocupa locul cinci in sistem, cu o retea de 265 de sucursale, in crestere cu 50 de unitati fata de 2005. Primele cinci banci detin 70% din reteaua bancara, gradul de concentrare fiind mai mic decit acum trei ani, cind primii cinci clasati aveau cumulat aproape 80% din unitati.
Integral in Cotidianul