Consiliul Concurentei analizeaza tranzactia prin care Cheil Germany GmbH preia controlul unic asupra Centrade Integrated S.R.L., potrivit unui comunicat al institutiei remis, marti, AGERPRES.
Cheil Germany GmbH este o societate cu raspundere limitata, care functioneaza conform legislatiei din Germania. Compania desfasoara activitati de planificare, dezvoltare si implementare de concept de publicitate si de marketing, respectiv strategii de marketing. In prezent, Cheil Germany nu este activa pe piata din Romania.
Centrade Integrated S.R.L. este o companie romaneasca ce activeaza pe piata media. Principalul obiect de activitate al societatii este furnizarea de servicii de comunicari de marketing.
In conformitate cu prevederile Legii concurentei (nr. 21/1996), operatiunea propusa este o concentrare economica ce depaseste pragurile valorice prevazute de lege, fiind supusa controlului Consiliului Concurentei.
Ca urmare, autoritatea de concurenta va evalua aceasta tranzactie in scopul stabilirii compatibilitatii cu un mediu concurential normal si va emite o decizie in termenele prevazute de lege.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/84702_consiliul_concurentei_analizeaza_preluarea_centrade_integrated_de_catre_cheil_germany.html