BankNews.ro - The Business Republic

Mediul de afaceri si persoanele fizice pot accesa portalul www.prevenire.gov.ro
Economie | Data Publicarii: 30-04-2018

Operatorii economici si persoanele fizice au acces, incepand din 29 aprilie 2018, la portalul www.prevenire.gov.ro, instrument in care incluse toate principiile Legii prevenirii si care va ajuta la cresterea gradului de educare antreprenoriala, a anuntat Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (MMACA), intr-un comunicat de presa transmis AGERPRES. 'Portalul www.prevenire.gov.ro este instrumentul care aduna toate principiile Legii prevenirii, o lege foarte asteptata de mediul de afaceri, prin care vrem sa schimbam perceptia asupra relatiei antreprenor - stat. Nu ne aflam pe pozitii antagonice. Suntem parteneri, iar aceasta lege este doar un prim pas in modernizarea actului de control, cresterea gradului de educare antreprenoriala si conformarea colaborativa. Prin crearea si gestionarea acestei platforme Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat isi consolideaza rolul de partener al antreprenorilor romani si straini, oferindu-le cele mai bune solutii de dezvoltare a afacerilor in Romania', sustine ministrul de resort, Stefan Radu Oprea. Potrivit sursei citate, atat operatorii economici, cat si persoanele fizice au acces direct, nediscriminatoriu si transparent la informatii despre drepturile si obligatiile persoanelor supuse activitatilor de control, precum si atributiile autoritatilor care constata contraventiile si aplica sanctiunile. Portalul asigura mecanismul de functionare al prevenirii, oferind totodata autoritatilor cu atributii de control, constatare si sanctionare a contraventiilor accesul la platforma comuna de popularizare a materialelor documentare si ghidurilor de buna practica din domeniile mentionate anterior. Contraventiile incluse, in numar de aproximativ 400, reglementate prin 70 de acte normative, vizeaza sfera de responsabilitate a 11 ministere, precum si a unor institutii publice cu atributii de reglementare si control ce se regasesc in subordinea si coordonarea acestora. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat este integrator al acestor propuneri de contraventii.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/83531_mediul_de_afaceri_si_persoanele_fizice_pot_accesa_portalul_wwwpreveniregovro.html