Formularul 600, care vizeaza obligatiile referitoare la contributiile sociale, ar putea fi unificat cu Declaratia 200, potrivit ministrului propus al Finantelor, Eugen Teodorovici.
"În prima sedinta de Guvern vom avea acea Ordonanta de urgenta care va prelungi termenul de depunere (a Declaratiei 600 n.r.), timp în care n-ar mai trebui sa fie depuse aceste formulare, iar analiza la MFP se va produce repede. O varianta este aceea de a unifica cele doua declaratii, 200 si 600", a spus Teodorovici luni.
Ministrul Finantelor, Ionut Misa, a declarat, recent, ca institutia ar putea introduce posibilitatea ca persoanele care au platit contributii pentru veniturile estimate în Declaratia 600 si nu au realizat aceste venituri sa primeasca sumele înapoi, în urma unei regularizari.
De asemenea, în cazul în care persoana respectiva înceteaza pe parcursul anului contractul în urma caruia obtinea venituri suplimentare, aceasta trebuie sa notifice organul fiscal cu privire la încetarea activitatii.
"Din acel moment nu mai are obligativitate. Anunta ca si-a încetat activitatea pe care o desfasura pâna la acea data si la urmatoarele termene (pentru ca suma trebuie platita în patru rate - n. r.) nu mai are obligatia de plata. Exista aceasta posibilitate de a nu plati, daca nu mai realizeaza venituri. Este un alt aspect pe care am putea sa îl luam în calcul, cel legat de regularizarea contributiilor pe care eu decid sa le declar pentru ca estimez ca voi avea un venit de 100.000 de lei (de exemplu - n. r.). Eu constat ca se va realiza în proportie de 70.000 de lei. Atunci trebuie sa am posibilitatea ca pentru sumele pe care le-am achitat pe parcursul anului sa se faca regularizarea si sa primesc aceste sume. Acest lucru îl avem în calcul si vom face aceasta mentiune expres", a spus Misa.
Formularul care vizeaza obligatiile referitoare la contributiile sociale, respectiv contributia de asigurari sociale si contributia de asigurari sociale de sanatate trebuie depus de persoanele fizice care au obtinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017.
Termenul de depunere a Declaratiei 600 urmeaza sa fie amânat pâna la 1 martie 2018 în scopul evitarii riscului neconformarii, motivat de faptul ca pentru anumite categorii de contribuabili care au obligatia sa completeze si sa depuna formularul pâna la 31 ianuarie acest document prezinta caracter de noutate, potrivit unui proiect de ordonanta de urgenta publicat recent de Ministerul Finantelor Publice.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/82436_teodorovici_declaratiile_600_si_200_ar_putea_fi_unificate.html