BankNews.ro - The Business Republic

Asociatia Romana de Balneologie: Redeventele propuse pentru resursele hidrominerale sunt nesustenabile economic
Economie | Data Publicarii: 20-11-2017

Redeventele propuse pentru resursele hidrominerale sunt nesustenabile economic, iar operatorii economici implicati si societatea civila nu au fost consultati in acest sens, sustin reprezentantii Asociatiei Romane de Balneologie.

"Sunt propuse redevențe nesustenabile economic, fără niciun studiu de impact și fără nicio consultare cu operatorii economici implicați sau cu societatea civilă", menționează asociația într-un comunicat remis, duminică, AGERPRES.

Sursa citată precizează că societatea civilă, operatorii economici, autoritățile publice locale nu au niciun rol din perspectiva propunerilor legislative analizate, deși promovarea oricărei stațiuni balneare are în centrul său resursele naturale terapeutice.

De asemenea, potrivit reprezentanților asociației, nu sunt identificate niciun fel de mecanisme de răspundere profesională pentru eventualele derapaje sau erori ale autorităților abilitate legal și se creează mecanisme foarte birocratice și netransparente pentru a valorifica resursele minerale, fără un control din partea pieței, care va sufoca orice inițiativă de dezvoltare a turismului balnear.

Totodată, sunt instituite limite privind cercetarea științifică asupra resurselor hidrominerale la nivelul unor laboratoare de referință desemnate din start de lege, fără niciun fel de mecanism de control sau modalitate de dezvoltare ulterioară.

"Blocajul evoluției turismului balnear rezidă tocmai din monopolul și lipsa de transparență a unor astfel de laboratoare, în condițiile în care economia de piață ar trebui să deschidă competiția la nivelul operatorilor cu profil de cercetare științifică și să faciliteze promovarea resurselor naturale terapeutice prin nivele de cercetare adecvată", se mai spune în comunicat.

Ministerul Turismului organizează miercuri, 22 noiembrie, o dezbatere privind sistemul de redevențe al resurselor hidrominerale, iar Asociația Română de Balneologie a fost invitată să participe la consultări.

În cadrul consultărilor vor fi discutate aspecte referitoare la impactul asupra sectorului de turism balnear, ca urmare a intenției de reglementare a modului de stabilire și colectare a redevențelor pentru resursele hidrominerale.

Conform proiectului lansat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Economiei, titularii acordurilor de concesiune pentru resurse hidrominerale și apă de masă sunt obligați la plata către bugetul de stat a unei redevențe hidrominerale, stabilită în licența sau în permisul de exploatare.

Astfel, "redevența cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale naturale, se stabilește la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 4 euro/ mc; redevența cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale medicinale, se stabilește la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 3 euro/mc; redevența cuvenită bugetului de stat pentru ape minerale terapeutice se stabilește la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 2 euro/mc; redevența cuvenită bugetului de stat pentru ape geotermale se stabilește la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 1 euro/ mc; redevența cuvenită bugetului de stat pentru ape de izvor, din surse subterane, se stabilește la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 4 euro/mc; redevența cuvenită bugetului de stat pentru ape de masă, se stabilește la sursă/punct de măsurare, în echivalentul în lei a 4 euro/mc", se menționează în proiect.

Redevențele hidrominerale prevăzute sunt plătibile lunar, cu scadența la data de 25 a lunii următoare, la cursul de schimb oficial lei/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Ministerul Economiei a anunțat vineri, pe pagina sa de Facebook, că reprezentanții ministerului se vor consulta, în perioada următoare, cu operatorii din turism și instituțiile implicate în evaluarea redevenței cuvenită statului pentru ape geotermale, pentru a identifica împreună soluții care să nu afecteze activitatea turismului bazat pe resursele geotermale.

"Proiectul de lege privind reglementarea sistemului de redevențe al concesiunilor resurselor minerale, petroliere și hidrominerale se află în dezbatere publică din 23 octombrie a.c., pentru o perioadă de 30 zile. În acest interval ministerul a preluat și preia toate propunerile, formulate procedural, care vizează proiectul, de la toți actorii interesați, inclusiv autoritățile publice locale și operatorii din turism. De asemenea, ministerul monitorizează cu mare atenție și apreciază pozițiile exprimate în spațiul public de toți actorii implicați, referitoare la redevența geotermală", precizează reprezentanții Ministerului Economiei.

Pe de altă parte, președintele Organizației Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), Nicu Rădulescu, a declarat, vineri, că prețul apelor termominerale va crește de până la 230 de ori pe metrul cub, dacă se adoptă proiectul Legii apelor minerale în forma actuală.

'Prețul apelor termominerale, deci apele pe care le folosim efectiv, inclusiv apele cu temperatura mai ridicată, termale, va crește între 40 și 230 de ori. Dacă această lege va fi promulgată în formula actuală, noi o să mai rezistăm câțiva ani cu contractele pe care le avem, până prin 2020, după care o să închidem porțile. Înțelegem că apa industrială, apa pentru îmbuteliere, minerală mai poate suporta anumite creșteri de preț. Se ajunge să plătești 2 sau 3 euro pentru apa pe care o folosești pentru sănătatea oamenilor, pentru care plătim niște prețuri modice', a spus Rădulescu, într-o conferință prilejuită de Târgul de Turism al României.

El a precizat că firmele din domeniu au deja o marjă de profit foarte mică.

'Noi avem o marjă de profit foarte mică, de aceea nu ne putem dezvolta foarte tare. Asta înseamnă o crimă. Noi am semnalat acest lucru. Inițiativa este luată de Ministerul Economiei și Agenția Națională pentru Resurse Minerale știa, dar a împinge până acolo încât a lua de 200 de ori un preț mai mare pe metrul cub de apă minerală, ăsta e un lucru care denotă rea intenție și ignoranță', a atras atenția oficialul OPTBR.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/81603_asociatia_romana_de_balneologie_redeventele_propuse_pentru_resursele_hidrominerale_sunt_nesustenabile_economic.html