BankNews.ro - The Business Republic

Banca Romaneasca intentioneaza sa-si dubleze numarul de sucursale in 2007
| Data Publicarii: 10-01-2007

Banca Romaneasca a inaugurat miercuri 10 ianuarie, o noua sucursala in zona Hala Traian din Bucuresti, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Astfel, reteaua bancii numara in prezent 78 de unitati, dintre care 27 sunt situate in Bucuresti. Sucursala Hala Traian situata in Calea Calarasilor nr. 116-122, sector 3, ofera intreaga gama de produse si servicii adresate persoanelor fizice: credite avantajoase pentru casa si pentru nevoi personale, carduri de debit VISA si de credit MasterCard, instrumente de economisire. De asemenea, noua sucursala dispune de un ghiseu de schimb valutar, de un bancomat pentru eliberarea de numerar (ATM) si ofera serviciul de transfer rapid de bani prin Western Union.

In luna decembrie, Banca Romaneasca a pus la dispozitia clientilor sai 11 noi unitati bancare situate in Bucuresti si in zone cu potential deosebit de dezvoltare a afacerilor atat din marile orase, cat si din localitati mai mici.

In aceasta saptamana, Banca Romaneasca a mai deschis alte doua noi unitati in Medias si Reghin si sunt in curs de pregatire noi sucursale in Bucuresti, Cluj, Ramnicu Valcea, Galati si Sighetu Marmatiei.

"In acest an, planificam sa deschidem alte 70 de noi sucursale, astfel incat reteaua bancii sa ajunga la 150 de unitati. Luam in  considerare infiintarea de sucursale in orasele unde nu suntem inca prezenti, dar avem ca scop si intarirea prezentei noastre in orasele unde operam deja", a declarat Andreas Maragkoudakis, Director General al Bancii Romanesti.

Redactia BankNews.ro

http://www.banknews.ro/stire/8152