Dupa ce ING Bank si ABN AMRO au majorat pana la 30 ani perioada de acordate a creditelor ipotecare si a celor de nevoi personale cu ipoteca, si Alpha Bank a prelungit termenul in care se poate rambursa un credit ipotecar de la 25 la 30 de ani iar cel de nevoi personale cu ipoteca de la 20 la 25 de ani. Un numar de sapte banci ofera credite de nevoi personale cu garantie imobiliara pe termene de pana la 25 sau 30 de ani, in timp ce alte 7 acorda credite ipotecare pe 30 de ani.
Alpha Bank a marit perioada de rambursare pentru creditul de investitii imobiliare, Alpha Housing cu dobanda fixa in primul an sau in primii 2 ani, de la 25 la 30 de ani.
Perioada de creditare a fost extinsa si in cazul creditului de nevoi cu garantie materiala, Alpha 4 All, cu o valoare cuprinsa intre 10.000 si 100.000 EUR. Astfel, banca a majorat de la 20 la 25 de ani perioada de rambursare a imprumutului.
Alpha Bank a operat modificari si in privinta sumei maxime ce poate fi obtinute la contracterea unui credit de nevoi cu garantie, ridicand plafonul de la 100.000 EUR sau echivalentul in RON sau USD la 150.000 sau echivalentul in RON sau USD.
Pentru contractarea unui credit de nevoi, Alpha Bank solicita un venit net lunar de 100 EUR, daca aplicatia este individuala si de 200 EUR, in cazul veniturilor cumulate pe familie. Venitul net lunar minim pentru un credit ipotecar/imobiliar este 200 EUR pe solicitant sau pe familie.
Alpha Bank acorda in mod gratuit asigurarea de viata, indiferent de tipul creditului contractat.
Deasemenea, cei care contracteaza un credit primesc un card de credit Alpha Card Visa Credit cu un disponibil de pana la 5.000 EUR in echivalent lei sau 3 salarii lunare nete. Cardul se acorda fara plata taxei de emitere, iar administrarea este gratuita pentru primul an.
La contractatea unui credit, clientii bancii primesc acces gratuit la Alpha Click, serviciul de Internet Banking al bancii.
Banci care acorda credite de nevoi personale cu ipoteca pe 25 si 30 de ani:
- ING (30 de ani)
- ABN AMRO (30 de ani)
- Alpha Bank
- Banca Romaneasca
- Finansbank
- CEC
Banci care acorda credite ipotecare pe 30 de ani:
- ABN AMRO
- Banca Romaneasca
- Finansbank
- Piraeus Bank
- ING
- OTP Bank
- Bancpost
Ghiseul Bancar