BankNews.ro - The Business Republic

Centrul high din nordul Capitalei, acum accesibil si pentru clasa medie
| Data Publicarii: 09-01-2007

Ca zona de nord atrage din plin intentia dezvoltatorilor de rezidentiale nu mai reprezinta nicio noutate, la ora actuala fiind cat se poate de evident ca aceasta constituie una dintre principalele directii pe care se dezvolta Capitala. La fel de adevarat este insa ca, pana acum cel putin, aceasta parte a Bucurestiului a atras atentia in mod primordial pentru dezvoltarea ansamblurilor rezidentiale destinate segmentului high, ca expresie directa a trendului principal al pietei, si anume oferta masiva pentru locuintele de acest tip.

Aceasta evolutie a avut loc pana acum in detrimentul ofertei pentru clasa medie, care a fost oarecum lasata in stand-by, in ciuda cererii semnificative pe segmentul in discutie. Dezechilibrul dintre cererea si oferta pentru clasa medie se datoreaza in principal puterii limitate de cumparare a acestei categorii sociale, care, in corelatie cu niste standarde de calitate satisfacatoare, ar duce in mod firesc la niste profituri semnificativ mai scazute pentru dezvoltatorii imobiliari.

Investitorii incep sa raspunda cererii pentru segmentul mediu

In fata acestei situatii, analistii pietei se declara in general rezervati in legatura cu rezolvarea rapida a acestei probleme - in urma cu aproximativ o luna, Robert Teodorescu, director de vanzari rezidentiale la compania imobiliara Regatta, citat de Rompres, era de parere ca apartamentele pentru clasa medie-inferioara vor aparea pe piata abia in urmatorii trei ani, o rezolvare concreta a acestei probleme intrevazandu-se abia peste 7-10 ani, "cand lumea va avea de unde sa aleaga, dar si cand bancile vor adopta o alta strategie de acordare a creditelor". Iata totusi ca, in ciuda acestor previziuni, lucrurile incep sa se miste si pentru populatia cu venituri mici si medii - si nu oriunde, dar chiar in "centrul high" al Capitalei, adica in zona de nord.

Este vorba, conform site-ului realtors.ro, de un nou ansamblu Rubinstein, alcatuit din doua imobile de locuinte D+P+4etaje+ mansarda, cuprinzand un total de 141 apartamente cu 2-4 camere si duplexuri. Suprafetele locuintelor sunt variate, incepand cu 72 mp pana la 88,4 mp, cu terase intre 9 mp si 20 mp (pentru apartamentele cu 2 camere), intre 105 mp pana la 129 mp, cu terase intre 10 mp si 26 mp (3 camere), de la 119 mp pana la 162 mp cu terase intre 10 mp si 22 mp (4 camere).

Ansamblul mai dispune, de asemenea, de apartamente de tip duplex, plasate la etajul al patrulea al imobilelor si incluzand mansarde, locuintele avand suprafete de la 145 mp pana la 194 mp, cu terase intre 16 mp si 51 mp. Complexul rezidential dispune, alaturi de standardele de calitate a constructiei, si de o serie de facilitati, cum ar fi: locuri de parcare subterane si supraterane, zona de agrement proprie (piscina, club, sala de fitness, parc, gradinita), zona comerciala, paza permanenta si supraveghere video.

850-1.050 euro, alternativa viabila pentru cea mai mare parte a populatiei

Apartamentele disponibile in cadrul ansamblului pot fi achizitionate in 2 situatii, in functie de care difera si pretul de cumparare: varianta "la gri" (caz in care locuinta este dotata cu centrala termica si calorifere, ferestre din tamplarie PVC cu geam termopan, inclusiv usile de la balcon, usa de intrare in apartament, alaturi de lucrarile premergatoare finisajelor) si cea "la cheie" (fiecare apartament are centrala termica individuala cu radiatoare de aluminiu, tamplarie interioara de lemn si exterioara de PVC cu geam termopan, gresie, faianta, parchet, lavabil de calitate superioara).

Daca preturile pentru prima varianta variaza intre 850 si 950 de euro pe metru patrat construit, pentru cea de-a doua ele pleaca de la 950 pentru a ajunge la 1.050 de euro. Aceasta reprezinta la ora actuala o solutie cat se poate de viabila pentru clasa de mijloc, in conditiile in care preturile pe metru patrat in cazul locuintelor destinate segmentului high se situeaza intre 1.500 si 1.700 de euro, putandu-se ridica pana la 2.000 de euro. Aflat inca in constructie, primul imobil va fi disponibil pentru achizitie de catre populatia cu venituri medii in luna mai a anului curent.

Curierul National

http://www.banknews.ro/stire/8124