BankNews.ro - The Business Republic

RATB suspenda incepand de luni linia turistica "Bucharest City Tour"
Economie | Data Publicarii: 16-10-2017

Regia Autonoma de Transport Bucuresti suspenda, incepand de luni, linia turistica "Bucharest City Tour", informeaza RATB, printr-un comunicat postat pe site-ul propriu.

"Din cauza condițiilor meteo nefavorabile din perioada sezonului rece, improprii desfășurării transportului cu autobuze supraetajate, începând din data de 16.10.2017, linia turistică 'Bucharest City Tour' va fi suspendată", precizează reprezentanții regiei.

Linia turistică este deservită (în perioada primavară — toamnă) de patru autobuze speciale, supraetajate, cu o capacitate de 77 de locuri, care circulă pe traseul Piața Presei, Muzeul Satului, Arcul de Triumf, Piața Victoriei, Calea Victoriei, Palatul Parlamentului, Piața Unirii, Universitate, Piața Romană, Piața Victoriei, Piața Charles de Gaulle, Șos. Kiseleff și Piața Presei.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/81035_ratb_suspenda_incepand_de_luni_linia_turistica_bucharest_city_tour.html