BankNews.ro - The Business Republic

Romanul care a spart site-ul NASA, licitat de IBM
| Data Publicarii: 06-01-2007

Victor Faur, informaticianul aradean acuzat ca a spart serverul NASA, a fost la un pas de a fi angajat de IBM. Ieri, procurorii i-au prelungit interdictia de parasire a tarii. La prima audiere in Bucuresti, procurorii DIICOT au decis sa-i prelungeasca lui Victor Faur interdictia de parasire a tarii cu inca 30 de zile, luind in considerare si faptul ca cercetarea este pe final. El este acuzat de accesarea fara drept a unui sistem informatic, fapta care poate fi pedepsita cu inchisoarea de la 3 la 12 ani. In fapt, Faur este cercetat pentru ca ar fi spart serverele mai multor agentii guvernamentale americane, printre care si cel al NASA.

Avocatul lui Faur, Nelu Pinga, care a aparat si alti hackeri romani, ne-a declarat ca "Victor are anumite circumstante atenuante, pentru ca el a anuntat administratorii conturilor respective ca sint vulnerabile, fapt pentru care exista probe. El s-a jucat, a vrut sa isi dovedeasca priceperea, dar nu a schimbat sau stricat ceva si nici nu a urmarit obtinerea de profituri". Aparatorul lui Faur s-a aratat optimist in ceea ce priveste procesul clientului sau, proces in care agentiile americane care au facut plingere impotriva sa s-au constituit parte civila, solicitind despagubiri in valoare de 1,3 milioane de dolari. Autoritatile americane nu au cerut extradarea romanului.
"E un copil tare linistit"

Tatal lui Victor, medicul Mircea Faur, a spus ca, din ceea ce i-a explicat fiul sau, intentia sa era aceea de a-si verifica abilitatile informatice, fara a intentiona sa faca rau cuiva. Mai mult, el stie de la Victor ca, imediat dupa spargerea site-urilor americane, a renuntat la aceste practici si s-a inscris la masterat. Tatal lui Victor Faur isi aminteste ca fiul sau a fost mereu un copil linistit, care nu a creat probleme si ca s-a aratat mereu pasionat de calculatoare. Pasiunea sa a devenit cu timpul o profesie, Victor fiind si absolvent al Facultatii de Informatica.

Am avut doar de pierdut

Marile companii informatice s-au aratat interesate de angajarea hackerului roman inainte de izbucnirea scandalului. Victor a primit doua oferte de serviciu, una de la IBM (divizia ceha) si cealalta de la Logica Londra. Ofertele nu au fost retrase dupa ce Victor Faur a devenit celebru prin spargerea serverelor NASA, ci doar "inghetate" pina la lamurirea situatiei.

Victor Faur spune ca nu este deloc mindru de ceea ce a facut, referindu-se la celebritatea sa cistigata recent. El ne-a declarat: "Nu am decit de pierdut, ofertele erau anterioare acestor evenimente. Acum trebuia sa fiu in Cehia".

Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/8080