Consiliul Concurentei a efectuat inspectii inopinate la sediile societatilor de asigurare Omniasig Vienna Insurance Group si Generali Romania Asigurare Reasigurare, precum si la sediul companiei Aon Romania Broker de Asigurare-Reasigurare, in cadrul unei investigatii declansate pe piata asigurarilor de aviatie, potrivit unui comunicat al institutiei.
Sursa foto: www.consiliulconcurentei.ro
"Inspecțiile Consiliului Concurenței au fost efectuate în cadrul investigației având ca obiect posibila încălcare a legislației naționale și a prevederilor Tratatului de Funcționare a UE de către Aon România Broker de Asigurare-Reasigurare S.R.L., Aon UK Limited, Generali România Asigurare Reasigurare S.A., Assicurazioni Generali S.p.A. United Kingdom Branch, Assicurazioni Generali S.p.A. și Omniasig Vienna Insurance Group S.A", se arată în comunicat.
Autoritatea de concurență suspectează o posibilă împărțire a pieței asigurărilor de aviație la care ar fi participat aceste societăți.
Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației.
"În acțiunile sale, Consiliul Concurenței a fost asistat de Autoritatea de Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA), care a derulat procedura de solicitare de informații la sediile companiilor din Marea Britanie, urmând să transmit autorității române informațiile primite pentru fi analizate", mai spun oficialii Consiliului.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilei practici anticoncurențiale analizate. Inspecțiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigației, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește existența unei încălcări a Legii Concurenței.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/80783_consiliul_concurentei_a_declansat_o_investigatie_pe_piata_asigurarilor_de_aviatie.html