Sanctiunile adoptate de administratia de la Washington au facut "aproape imposibila" finantarea unor mari proiecte in Rusia, a declarat miercuri directorul general de la grupul petrolier austriac OMV, Rainer Seele, informeaza Interfax.
La începutul lunii august, președintele Statelor Unite, Donald Trump, a promulgat o lege adoptată anterior de Congresul SUA, prin care se impun sancțiuni economice Rusiei, pentru presupusul amestec în alegerile prezidențiale americane din 2016. Legea dă președintelui Donald Trump posibilitatea de sancționare a companiilor care lucrează la conductele venind din Rusia, de exemplu prin limitarea accesului lor la băncile americane sau prin excluderea de pe piața publică din Statele Unite.
OMV este una din cele cinci companii occidentale care sunt implicate în proiectul Nord Stream 2 alături de grupul rus Gazprom. Toate companiile occidentale s-au angajat să furnizeze fiecare până la 950 milioane de euro pentru a finanța partea care le revine din proiectul Nord Stream 2.
"Finanțarea unor mari proiecte de infrastructură a devenit practic imposibilă după introducerea unor astfel de sancțiuni", a declarat Rainer Seele. Acesta a adăugat că partenerii proiectului Nord Stream 2, cel mai probabil, nu vor putea să finanțeze 70% din costurile conductei, așa cum și-au propus, astfel că vor fi nevoiți fie să caute fonduri la băncile rusești și asiatice fie să se bazeze pe capitalul propriu pentru a finanța acest proiect.
Gazprom a anunțat că proiectul Nord Stream 2 va continua indiferent de sancțiunile americane. Grupul rus va furniza jumătate din finanțarea necesară pentru proiectul în valoare de 9,5 miliarde de euro vizând construirea gazoductului Nord Stream 2.
Rusia livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom și un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV și Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcția a încă două conducte pe lângă cele două deja existente, astfel încât capacitatea sa de transport ar urma să se dubleze, până la 110 miliarde de metri cubi pe an.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/80500_seful_omv_noile_sanctiuni_americane_impiedica_finantarea_proiectelor_din_rusia.html