BankNews.ro - The Business Republic

Companiile din Romania pe ultimele locuri din UE la utilizarea Internetului
Economie | Data Publicarii: 11-09-2017

La inceputul anului 2016, doar 3% dintre companiile din Uniunea Europeana nu aveau o conexiune la Internet, pe ultimele locuri in randul statelor membre UE fiind Grecia si Romania, unde ponderea companiilor care nu aveau acces la Internet era de 12% si respectiv 16%, arata datele publicate, luni, de Eurostat.

În rândul companiilor UE cu acces la Internet, marea majoritate (95%) utilizau Internetul fix în bandă largă. Cu toate acestea, conexiunile mobile la Internet în bandă largă devin din ce în ce mai comune, în 2016 acest tip de acces la Internet era utilizat de 69% dintre companiile din Uniune, față de doar 28% în 2010.

În rândul statelor membre, utilizarea conexiunilor mobile la Internet în bandă largă era cea mai răspândită în rândul companiilor din Finlanda (94%), Danemarca și Croația (88%), la polul opus fiind Bulgaria (45%), România și Grecia (mai puțin 55%).

De asemenea, în anul 2016 aproape 70% din companiile din UE furnizau angajaților dispozitive portabile cu o conexiune mobilă la Internet. Pe primele locuri sunt companiile din statele nordice — Finlanda (94%), Danemarca (92%) și Suedia (85%), iar pe ultimele locuri sunt companiile din Bulgaria (41%) și România (43%).

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/80450_companiile_din_romania_pe_ultimele_locuri_din_ue_la_utilizarea_internetului.html