Noile modele de autovehicule vor trebui sa treaca, incepand de la 1 septembrie 2017, o serie de teste noi si mai fiabile privind emisiile generate in conditii reale de condus inainte sa poata circula pe drumurile europene, a anuntat vineri Comisia Europeana, transmite Reuters.
Scandalul care a izbucnit în septembrie 2015, când producătorul auto german Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante, a atras atenția asupra necesității de reformare a testelor de poluare în UE.
Noul proces, cunoscut sub denumirea de emisii generate în condiții reale de condus (Real Driving Emissions, RDE), este destinat să reducă decalajul între testele în condiții reale și cele de laborator. Până acum doar testele de laborator au fost utilizate ca indicator de referință pentru evaluare emisiilor poluante ale vehiculelor, iar constructorii auto utilizau o gamă largă de tactici, precum deschiderea ferestrelor și a ușilor, pentru a produce rezultate mai bune decât în condiții real de drum.
"Noile teste privind emisiile constituie o etapă importantă în eforturile noastre continue de a produce autovehicule mai curate și mai sustenabile în următorii ani", a declarat vicepreședintele Comisiei Europene pentru locuri de muncă, creștere, investiții și competitivitate, Jyrki Katainen.
"Pentru moment, autovehiculele cu motoare diesel fac parte din viața noastră și trebuie să căpătăm iar încredere în aceasta tehnologie. De aceea, existența unor teste noi și mai fiabile pentru autovehiculele noi este esențială", a declarat la rândul său Comisarul pentru piață internă, industrie, antreprenoriat și IMM-uri, Elzbieta Bienkowska.
Noile reguli vor deveni obligatorii începând din septembrie 2017 pentru toate modelele noi de autovehicule și vor fi introduse treptat pentru toate autovehiculele noi în perioada 2018-2019.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/80323_ue_introduce_noi_teste_privind_emisiile_autovehiculelor.html