Dacia a vandut anul trecut peste 18.000 de masini Logan in Franta, unde a ajuns la o cota de aproape 1%, pe o piata in care s-au vandut peste 2 milioane de masini, iar vanzarile Renault au scazut cu 10% fata de anul 2005, potrivit datelor de pe pagina de internet autoactu.com. Pe parcursul lui 2006, in Franta au fost inmatriculate 18.742 de masini Dacia, cu 92% peste cele 9.758 din 2005. In decembrie anul trecut, au fost inmatriculate 1.144 de automobile Dacia in Franta, cu 48% mai putin decat in decembrie 2005. Cifrele se refera la autoturismele inmatriculate, insa in linii mari aceastea reflecta si situatia vanzarilor de autoturisme. Franta este cea mai importanta piata occidentala pentru Dacia, care vinde acolo peste 45% din tot ce exporta in tarile UE.
Dacia a avut anul trecut 0,9% din piata auto franceza pe care s-au vandut 2.000.553 de masini, cu 3,3% sub bilantul lui 2005, conform statisticilor provizorii remise de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile (CCFA), citate de site-ul autoactu.com.
Producatorii autohtoni au avut 54% din piata franceza, cu vanzari care s-au apropiat de 1,1 milioane de masini anul trecut. Marca Renault e liderul inmatricularilor in Hexagon, cu 23,6% din total, insa numarul autoturismelor Renault inmatriculate anul trecut a scazut cu 10% fata de 2005, pana la 472.105 unitati.
Renault e urmata in clasament de Peugeot cu 17,8% din piata, si de Citroen cu 12,9%. Volkswagen este cea mai bine plasata dintre marcile straine, cu 7% din piata.
Dacia si-a propus sa exporte in total 88.000 de masini in 2006, iar in primele zece luni ale anului trecut a vandut in strainatate 73.685 de masini Logan, cifra care include si cele peste 10.000 produse in Maroc.
Sursa: NewsIn