BankNews.ro - The Business Republic

CNIPMMR: Nu sustinem masura platii defalcate a TVA
Economie | Data Publicarii: 10-08-2017

Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR) anunta ca nu sustine proiectul privind plata defalcata a TVA-ului, printre motivele respingerii acestui proiect numarandu-se faptul ca nu au fost analizate efectele asupra activitatii intreprinderilor mici si mijlocii si nu au fost respectate principiile fiscalitatii, se arata intr-un comunicat CNIPMMR, remis miercuri, AGERPRES.

Astfel, potrivit sursei citate, inițiatorul proiectului nu a aplicat testul IMM și nu a analizat efectele asupra activității întreprinderilor mici și mijlocii, încălcând dispozițiile art. 91 din legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare

De asemenea, reprezentanții CNIPMMR semnalează că inițiatorul proiectului nu a respectat principiile fiscalității, respectiv asigurarea informării contribuabililor cu modificarea/completarea Codului fiscal "prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I", precum și predictibilitatea impunerii, conform cu care trebuie să se asigure "stabilitatea impozitelor, taxelor și contribuțiilor obligatorii", "pentru o perioadă de timp de cel puțin un an, în care nu pot interveni modificări în sensul majorării sau introducerii de noi impozite, taxe și contribuții obligatorii".

"Principiile stabilității legislative și predictibilității sunt foarte importante, investitorii pentru realizarea unei investiții luând măsuri vizând veniturile și cheltuielile pe cel puțin 3 — 5 ani și luând în calcul toate elementele, mai ales cele fiscale", se menționează în comunicat.

Reprezentanții CNIPMMR mai susțin că modificarea Codului fiscal și reglementarea mecanismului privind plata defalcată a TVA va avea efecte negative semnificative asupra IMM-urilor, și anume: costuri suplimentare generate de modificarea sistemelor informatice contabile; costuri bancare suplimentare cu noul cont, comisioane bancare suplimentare; afectarea cash-flow-ului și blocarea banilor, deoarece pentru procedurile ANAF nu sunt prevăzute termene de aprobare și sancțiuni; creșterea birocrației; efort semnificativ de implementare tehnică, având în vedere termenul foarte scurt, instituirea plății defalcate de TVA fiind obligatorie de la 1 octombrie 2017; neclarificarea tuturor aspectelor procedurale (factoring, rețineri de garanții de bună execuție, sume achitate pe baza facturilor de decontare, în numele și contul altei persoane impozabile, compensări, etc), în condițiile în care se majorează semnificativ amenzile (amendă egală cu 50% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului; amendă cuprinsă între 2000 lei și 4000 lei; amendă egală cu 10% din suma reprezentând TVA nevirată în contul de TVA al furnizorului/prestatorului).

CNIPMMR atrage atenția asupra faptului că România va fi singura țară din Uniunea Europeană ce va aplica mecanismul privind plata defalcată a TVA în mod generalizat și obligatoriu începând cu data de 1 octombrie 2017, "fără consultări reale cu toate părțile interesate, fără analize de impact, fără testul IMM, fără testarea fezabilității mecanismului, fără clarificarea tuturor aspectelor procedurale, fără luarea în considerare a poziției partenerilor sociali, fără informarea și pregătirea contribuabililor".

În acest context, CNIPMMR reiterează importanța dialogului social calitativ asupra inițiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social.

"În special pentru modificarea legilor organice, CNIPMMR reinterează importanța dialogului social calitativ, 'consultarea obligatorie a partenerilor sociali asupra inițiativelor legislative sau de altă natură cu caracter economico-social', potrivit dispozițiilor art. 121 lit. b) din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, republicată, 'consultarea organizațiilor reprezentative ale întreprinderilor mici și mijlocii privind conținutul proiectelor de acte normative, al analizelor de impact și a Testului IMM, cu valorificarea în mod corespunzător a propunerilor acestora sau motivarea nevalorificării poziției lor, documente ce vor însoți proiectul de act normativ până la adoptare' potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (5) din Legea 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările ulterioare, pentru asigurarea respectării principiilor reglementării inteligente și stabilității cadrului legal", se precizează în comunicat.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/80000_cnipmmr_nu_sustinem_masura_platii_defalcate_a_tva.html