BankNews.ro - The Business Republic

Vladescu: ''O banca de calibrul CEC nu va fi vanduta pe nimic''
| Data Publicarii: 20-12-2006

VladescuMinistrul Finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat, miercuri, de la tribuna Senatului, ca CEC trebuie privatizata pentru cresterea rentabilitatiei, adaugand ca banca nu va fi vanduta "pe nimic". El a precizat ca "o banca de calibrul CEC nu va fi vanduta pe nimic" si ca privatizarea CEC se va face doar in conditiile in care cumparatorul va avea un capital de cel putin 1,5 miliarde de euro si va oferi o suma apropiata de valoarea reala a CEC.

Vladescu a catalogat ca motiunea simpla "Opriti privatizarea CEC", initiata de PSD si PRM, reprezinta un "demers de imagine, care prefera populismul si demagogia in locul argumentelor si al dezbaterilor argumentate".

Potrivit ministrului, Palatul CEC va ramane in proprietatea statului, iar in contractul de de vanzare a bancii vor fi incluse si o serie de clauze, precum pastrarea numelui si a unui numar minim de filiale, sau obligativitatea initierii unor proiecte la nivel rural.

"In acest moment, romantismul etatist dupa ultima banca de stat nu ne poate impiedica sa visam ca romanii se pot dezvolta si altfel decat in umbra afacerilor dominate de stat", a declarat ministrul Finantelor.

Mai mult, Vladescu a subliniat ca privatizarea CEC se impune in conditiile unei concurente din ce in ce mai reale si mai agresive in sistemul bancar romanesc. Ministru a facut referire in acest sens la preluarea BCR de catre Erste Bank si al fuziunii dintre HVB Bank si Banca Tiriac.

Senatul dezbate, in acest moment, motiunea simpla "Opriti privatizarea C.E.C.-ului", initiata de 43 de senatori PSD si PRM.

Semnatarii acestei motiuni cer sa fie stopata privatizarea CEC, iar conducerea acestei institutii sa fie asigurata de un Consiliu de Administratie din care sa faca parte trei specialisti cu experienta in activitatea financiar-bancara, un reprezentant al patronatelor, un reprezentant al sindicatelor, unul al pensionarilor si doi reprezentanti ai societatii civile.

Acestia au apreciat ca sunt multe institutii similarea CEC-ului, in alte tari, care functioneaza foarte bine datorita unui management performant.

Mai mult, initiatorii aduc in sprijinul ideii lor si faptul valoarea CEC nu este de 0,5 sau 2 miliarde de euro, "ci este inestimabila, deoarece tine intrinsec de istoria si economia poporului roman, de peste un secol si jumatate".

In sala sunt prezenti 99 de senatori, din totalul de 137. Pentru ca motiunea simpla sa fie adoptata de Senat sunt necesare 69 de voturi favorabile.

Presedintele PC, Dan Voiculescu, a anuntat, marti, dupa o intalnire cu premierul Calin Popescu Tariceanu, ca senatorii conservatori nu vor vota in favoarea acestei motiuni.

AmosNews

http://www.banknews.ro/stire/7878