Deputatii au adoptat proiectul de modificare a legii privind fondurile de pensii administrate privat, dupa ce acesta trecuse in noiembrie de Senat. Potrivit textului votat miercuri, persoanele pana in 35 de ani, care sunt asigurate potrivit legii privind sistemul public de pensii si care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie sa adere la un fond de pensii, in timp ce pentru persoanele intre 35-45 de ani aceasta varianta este optionala.
Un administrator poate gestiona pe teritoriul tarii doar un singur fond de pensii, iar capitalul social minim necesar pentru functionarea unui fond de pensii este echivalentul in lei la cursul de schimb al BNR la data constituirii al sumei de patru milioane de euro.Un fond de pensii trebuie sa aiba minumum 50.000 de participanti si se constituie prin contract de societate civila, acest numar trebuind a fi realizat in perioada primilor trei ani de la data constituirii fondului. Cheltuielile de gestionare a fondului vor fi suportate de administrator.
Un fond de pensii nu poate fi declarat in stare de faliment, dar Comisia de supraveghere a sistemului de pensii private poate retrage autorizatia unui fond de pensii daca se constata scaderea numarului de participanti si mentinerea acestuia sub minimul legal, timp de un trimestru.Investitiile activelor fondului de pensii si rezultatele investirii sunt scutite de impozit.
Sursa: NewsIn