BankNews.ro - The Business Republic

Consiliul Concurentei a autorizat preluarea Anima de catre MedLife
Economie | Data Publicarii: 17-05-2017

Consiliul Concurentei a autorizat tranzactia prin care MedLife preia Anima Speciality Medical Services si Anima Promovare si Vanzari, se arata intr-un comunicat de presa al institutiei remis, marti, AGERPRES.

'Autoritatea de concurență a evaluat operațiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice și a constatat că aceasta nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante', se arată în document.

Potrivit acestuia, grupul MedLife este unul dintre principalii furnizori privați de servicii medicale din România, operând în București o rețea de 7 hyperclinici.

Anima Speciality Medical Services prestează servicii de consultații medicale, servicii de laborator și servicii de imagistică medicală prin intermediul a 6 clinici situate în Municipiul București.

În data de 6 februarie, MedLife a anunțat că achiziționează Anima, un furnizor de servicii medicale de ambulator pentru servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), conform unui comunicat al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).

'Anima Specialty Medical Services are în componență 6 policlinici și un laborator, peste 200 de angajați, specialiști medicali și personal de suport, fiind prima rețea de medicină privată cu rețea proprie de medicină de familie din România. Totodată, Anima este unul dintre furnizorii privați de servicii medicale de ambulator în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), acoperind peste 15 de specialități, printre care medicina de familie, obstetrică — ginecologie, ORL, endocrinologie, Oftalmologie, dermato — venerologie, cardiologie, psihiatrie, reumatologie, gastroenterologie, alergologie și imunologie clinică', se arată în document.

Potrivit reprezentanților companiei, Anima are în prezent 75.000 de abonați corporate, concentrați în special pe abonamente care acoperă servicii de medicina muncii. La nivelul anului 2016, Anima a înregistrat o cifră de afaceri de 5,2 milioane de euro.

'Anima va rămâne o companie autonomă, cu un departament de vânzări care va funcționa diferit și independent de cel ce promovează brandul MedLife. Vom păstra managementul prezent în care avem mare încredere. Așa cum procedăm în cazul tuturor achizițiilor, după preluare vom identifica funcțiunile și activitățile pe care le putem eficientiza pentru a captura economia de scară', a declarat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife.

Achiziționarea integrală a rețelei de clinici Anima reprezintă cea de-a 15-a achiziție derulată până acum de grupul MedLife, Almina Trading SRL fiind ultima achiziție anunțată.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/78737_consiliul_concurentei_a_autorizat_preluarea_anima_de_catre_medlife.html