BankNews.ro - The Business Republic

Noul director general al Bancii Mondiale avertizeaza asupra protectionismului
Economie | Data Publicarii: 21-03-2017

Noul director general al Bancii Mondiale, Kristalina Georgieva, a aparat globalizarea in timpul primei sale vizite oficiale in China, afirmand ca a ajutat si statele mai sarace si pe cele mai bogate, iar integrarea economica nu mai permite natiunilor sa se retraga, transmite Reuters.

Kristalina Georgieva, fost vicepreședinte al Comisiei Europene responsabil cu bugetul și resursele umane, a lăudat China pentru angajamentul său față de piețele deschise și reformele economice.

"Piețele deschise, comerțul și diviziunea muncii au ajutat foarte mult țările mai sărace", în timp ce statele mai bogate au beneficiat de pe urma extinderii clasei de mijloc, care solicită mai multe exporturi din economiile avansate, a declarat Kristalina Georgieva, într-un interviu acordat Reuters.

Șefii Finanțelor și guvernatorii băncilor centrale din țările G20 (grupul țărilor bogate și al principalelor economii emergente) s-au întâlnit în perioada 17-18 martie la Baden-Baden (vestul Germaniei). În declarația finală au fost retrase referințele făcute în cursul edițiilor precedente, una privind respingerea protecționismului și cealaltă de susținere a Acordului de la Paris asupra schimbărilor climatice, omisiuni clar explicate de opoziția Statelor Unite de a vedea menționate aceste principii.

Georgieva a cerut "discuții calme, inteligente" privind împărțirea mai extinsă a beneficiilor globalizării. Avertizând împotriva politicilor protecționiste, oficialul Băncii Mondiale a afirmat că fiecare țară va fi afectată dacă vor fi date deoparte deceniile de integrare și interdependență.

În loc să impună bariere comerciale, statele ar trebui să încurajeze concurența, care majorează productivitatea și stimulează inovațiile, a apreciat Georgieva.

Oficialul a cerut Guvernului Chinei să continue deschiderea pieței interne spre concurență și să adopte în continuare reforme, pentru a crea "o economie mai dinamică".

"Anul trecut, 35% din creșterea PIB-ului mondial a venit din China. Deși această contribuție se va reduce gradual, este extrem de importantă", susține oficialul Băncii Mondiale.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/78221_noul_director_general_al_bancii_mondiale_avertizeaza_asupra_protectionismului.html