Salata rationalizata in Marea Britanie si crestere exploziva a preturilor la dovlecei sunt consecinte ale intemperiilor neobisnuite care au lovit recent sud-estul Spaniei, gradina de legume a Europei, si care au dus la scaderea productiei si au perturbat aprovizionarea restului continentului, informeaza AFP.
În mod normal, clima blândă care predomină în regiunea litorală a Spaniei permite creșterea în câmp deschis a salatei, chiar și în timpul iernii. În acest an, însă, ploile torențiale care au căzut la finele lunii decembrie, urmate de un val de frig și căderi de zăpadă în ianuarie, au lovit din plin aceste regiuni, care exportă trei sferturi din producția lor în restul Europei.
Regiunea Murcia, în centrul zonelor agricole afectate, nu a mai înregistrat căderi de zăpadă în ultimii 34 de ani. Rezultatul, producția spaniolă de legume a scăzut cu 30% la fel ca și volumul exporturilor, potrivit estimărilor Federației Exportatorilor, Fepex. La rândul său, Coag, cel mai mare sindicat al fermierilor spanioli, estimează la 50% scăderea producției în cele mai afectate regiuni.
Cele mai afectate sunt salatele, care au suferit și de pe urma secetei din toamnă. Unii cultivatori au pierdut aproape întreaga producție, a explicat Andres Gongora, responsabil Coag pentru regiunea Almeria.
Spania este tot timpul anului primul furnizor de fructe și legume al Uniunii Europene, fiind responsabilă pentru 30% din aprovizionare. În cazul salatei, Spania furnizează 80% din necesarul Europei, restul provenind în principal din Italia.
Consecința imediată a intemperiilor din Spania este creșterea explozivă a prețului la legume în Europa, astfel că în Germania prețul salatei s-a dublat, în timp ce în Finlanda s-a triplat, în timp ce prețul la dovlecei a crescut de patru și de chiar cinci ori în Franța. În Marea Britanie, unul dintre principalii clienți ai Spaniei, consecințele s-au resimțit pe rafturile supermarketurilor. Două din cele mai mari lanțuri de supermarketuri au decis să raționalizeze salata și broccoli, astfel că un client nu poate cumpăra decât două salate și trei broccoli.
Impactul intemperiilor din Spania este cu atât mai mare în acest an cu cât și alți producători sunt afectați de temperaturile scăzute. În special în Italia, mii de ferme au pierdut producția lor de legume din perioada iernii din cauza unor căderi record de zăpadă. Principalul sindicat al agricultorilor italieni estimează că pierderile se ridică la 400 de milioane de euro.
Potrivit ministerului spaniol al Agriculturii, producția de fructe și legume ar urma să revină la normal în săptămânile următoare, însă profesioniștii din sector cred că, în cazul salatelor cultivate în câmp deschis, producția își va reveni undeva la începutul lunii martie.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/77634_penurie_de_legume_in_europa,_dupa_intemperiile_care_au_lovit_spania.html