Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, cu majoritate de voturi, bugetul Ministerului Transporturilor, iar toate cele 162 de amendamente depuse la comisiile de specialitate au fost respinse.
Deputații și senatorii au aprobat bugetul Ministerului Transporturilor în forma propusă de Guvern, cu 178 de voturi "pentru" și 75 "împotrivă".
Ministerul de resort are prevăzut, pentru anul 2017, un buget de 13,761 miliarde de lei, în creștere cu 60,33% raportat la execuția preliminată pe 2016, care a fost de 8,583 miliarde de lei.
În marja propunerii bugetare pentru Ministerul Transporturilor, la capitolul "Bunuri și servicii" este alocată suma de 11,742 milioane lei, în creștere cu 29,25% față de anul anterior, în timp ce pentru "Cheltuieli de personal" sunt prevăzute 33,7 milioane de lei (+49,06%).
Totodată, la proiectele cu finanțare din fonduri externe nerambursabile (FEN) post-aderare, aferente cadrului financiar 2014 — 2020, este alocat un cuantum de 8,3 miliarde lei, mai mult cu 177,29%, comparativ cu anul precedent.
Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a adoptat, luni, pe articole, proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017, precum și bugetele și anexele a 26 de ordonatori de credite, în forma și cu amendamentele admise de către Comisiile de buget-finanțe.
Proiectul de buget pe 2017 este construit pe o creștere economică de 5,2%, în anul 2017. Veniturile bugetare proiectate pentru anul 2017 reprezintă 31,2% din PIB, iar cheltuielile 34,2%. Pentru anul 2017 se estimează un nivel al deficitului bugetar (cash) de 2,96% din PIB, în timp ce deficitul ESA este estimat la 2,98% din PIB.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/77589_plenul_parlamentului_a_aprobat_bugetul_pe_2017_pentru_ministerul_transporturilor.html