O misiune a Fondului Monetar International (FMI) efectueaza, in aceasta saptamana, o vizita la Bucuresti pentru un prim contact cu noua echipa guvernamentala, potrivit ministrului Finantelor Publice, Viorel Stefan.
''Va fi o vizită de curtoazie, nu vom avea altfel de discuții", a precizat Ștefan.
Misiunea, formată dintr-o echipă restrânsă, va fi condusă de șeful misiunii FMI pentru România, Reza Baqir. Vizita începe miercuri și durează o săptămână.
România nu are, în prezent, în derulare niciun acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, însă instituția financiară internațională evaluează evoluția economiei românești anual, în baza consultărilor pe Articolul IV.
Cel mai recent acord, care a expirat fără o concluzie clară în septembrie 2013, a avut o valoare de două miliarde de euro, însă autoritățile de la București nu au accesat fonduri. Scopul acordului de tip preventiv a fost acela de a proteja economia românească de eventuale șocuri pe piețele financiare. Acesta a fost cel de-al 10-lea încheiat de România cu Fondul Monetar Internațional din ultimii 23 de ani și al treilea acord solicitat FMI, de la declanșarea crizei economice, în 2009.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/77267_o_misiune_a_fmi_incepe,_miercuri,_o_vizita_la_bucuresti.html