BankNews.ro - The Business Republic

Banca Centrala Europeana despre politicile monetare: dobânzile raman nemodificate
Finante-Banci | Data Publicarii: 05-01-2017

In urma sedintei de joi, 8 decembrie 2016, sustinuta de Banca Comerciala Europeana, a fost prezentat un comunicat de presa in care se arata ca dobanda de politica monetara va fi mentinuta la zero iar dobanda la facilitate de creditare marginala a fost pastrata la 0,25%. Consiliul guvernatorilor a mai hotarat ca dobanda la depozite, aplicabila in cazul bancilor care stocheaza lichiditatile in exces la banca centrala pentru o perioada de 24 de ore, sa fie lasata la minus 0,4%.
In comunicat se mai precizeaza:”Consiliul guvernatorilor continua sa anticipeze mentinerea ratelor dobanzilor reprezentative ale BCE la nivelurile actuale sau la niveluri mai scazute pe o perioada extinsa, care va depasi cu mult orizontul achizitiilor nete de active.”
Programul de relaxare monetara (QE) a insemnat folosirea a 1.200 de miliarde de euro in economia Europei pentru a ridica inflatia din zona deflatiei, pana spre 2%. Rezultatele acestui program inceput mult prea tarziu, cu o intarziere de 5 ani, par sa fie pozitive dupa ultimele date, dar nu suficient pentru a readuce increderea companiilor, cetatenilor si investitorilor.
Castigarea alegerilor din Statele Unite de catre Donald Trump a dus la cresterea dolarului si a randamentelor la titlurile financiare in dolari, ceea ce a avut ca efect si cresterea in Europa a randamentelor obligatiunilor in euro din teritoriul negativ in cel pozitiv. Cresterea randamentului inseamna scaderea pretului unei obligatiuni, ceea ce arata ca investitorii se asteapta ca dobanzile sa creasca in viitor.
In Romania, companiile si populatia se” bucura” de mai bine de un an de dobanzi scazute. Aceasta piata cu dobanzi foarte mici are la baza supralichiditatea din piata si deflatia din ultimii doi ani intervenita ca urmare a scaderii TVA si a pretului combustibililor.
Presedintele Bancii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a anuntat ca PIB-ul zonei euro ar urma sa inregistreze o crestere de 1,7% in 2016 (similar cu avansul previzionat in septembrie), de 1,7% in 2017 (fata de o expansiune de 1,6% estimata anterior), de 1,6% in 2018 (similar cu nivelul din septembrie) si de 1,6% in 2019. Rata inflatiei ar urma sa se situeze la 0,2% in 2016 (similar cu nivelul previzionat in septembrie) si va accelera la 1,3% in 2017 (fata de o expansiune de 1,2% estimata anterior). In 2018, preturile de consum se vor situa la 1,5% (fata de 1,6% in septembrie) si la 1,7% in 2019.
In privinta masurilor neconventionale de politica monetara (QE), Consiliul guvernatorilor confirma ca se intentioneaza efectuarea de achizitii lunare de active in valoare de 80 de miliarde euro pana la sfarsitul lunii martie 2017. "Din aprilie 2017, achizitiile lunare nete vor continua intr-un ritm lunar de 60 de miliarde euro, pana la sfarsitul lunii decembrie 2017, sau ulterior, daca va fi necesar, si, in orice caz, pana cand Consiliul guvernatorilor va observa o ajustare sustinuta a traiectoriei inflatiei, in concordanta cu obiectivul sau privind inflatia", se arata in comunicatul BCE.
BCE a devenit unul dintre cei mai mari investitori de pe piata bondurilor din Europa. In martie anul curent, banca a decis sa extinda programul sau de achizitii de obligatiuni cu 20 de miliarde de euro, la 80 de miliarde de euro. In luna iunie, BCE a extins gama obligatiunilor cumparate cu titlurile corporative, ceea ce a dus la scaderea costului imprumuturilor pentru companii pana la cel mai redus nivel din istorie.

http://www.banknews.ro/stire/77091_banca_centrala_europeana_despre_politicile_monetare_dobânzile_raman_nemodificate.html