Ministerul ceh de Finante a anuntat joi ca Guvernul cubanez a inaintat o oferta neobisnuita pentru rambursarea datoriei mostenita din perioada Razboiului Rece, transmite AP.
Purtătorul de cuvânt al Ministerul ceh de Finanțe, Michal Zurovec, a precizat că autoritățile de la Havana au propus să ramburseze datoria de 276 de milioane de dolari în sticle de rom. Dacă propunerea se va concretiza, Cehia va avea suficient rom cubanez pentru un secol, având în vedere că, potrivit datelor statistice, anul trecut Cehia a importat din Cuba rom în valoare de două milioane de dolari.
Cu toate acestea, Michal Zurovec a precizat că Guvernul de la Praga ar prefera ca autoritățile cubaneze să ramburseze, cel puțin o parte din datorie, în numerar. Aceste datorii datează din perioada în care atât Cuba cât și fosta Cehoslovacie făceau parte din blocul comunist.
Potrivit BBC, Cuba ar fi oferit și varianta rambursării datoriilor în medicamente însă având în vedere că produsele farmaceutice din Cuba nu sunt autorizate în Uniunea Europeană, plata în rom ar putea fi mai ușor de aranjat.
Havana Club este una din cele mai populare mărci de rom produse în Cuba. Cu aproape patru milioane de lăzi vândute în 2012-2013 în 120 de țări din întreaga lume, este a cincea marcă de rom din lume. Franța și Germania sunt cele mai mari piețe pentru această marcă de rom cubanez.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/76937_cuba_se_ofera_sa_isi_ramburseze_datoriile_catre_cehia_in_rom.html