Ouale, fructele proaspete si legumele s-au scumpit cel mai mult in luna noiembrie fata de luna anterioara, insa preturile oualor si ale legumelor raman sub cele inregistrate in decembrie 2015, reiese din datele Institutului National de Statistica (INS) remise, luni, AGERPRES.
Astfel, față de luna octombrie, în noiembrie ouăle s-au scumpit cu 6,63%, dar rămân cu aproape 6% mai ieftine față de finalul anului trecut. În același timp, cartofii s-au scumpit cu 1,53%, dar prețul înregistrat a fost cu 3,32% sub cel din urmă cu 11 luni. De asemenea, legumele și conservele de legume s-au scumpit cu 1,36%, dar au fost mai ieftine în noiembrie 2016 față de decembrie 2015 cu 4,3%.
Totodată, fructele proaspete au înregistrat creșteri de prețuri de 2,83% în noiembrie față de octombrie. În schimb, citricele s-au ieftinit, în aceeași perioadă, cu 6,4%.
La categoria mărfurilor nealimentare, se remarcă scăderi de prețuri la energia termică, iar la capitolul servicii cel mai mult s-au ieftinit "alte servicii", cu aproape 3%.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/76876_ouale,_legumele_si_fructele_s-au_scumpit_cel_mai_mult_in_noiembrie.html