Peste 61% dintre angajatii din Romania, care au participat la un sondaj derulat de un site de recrutare, spun ca sunt fericiti la actualul loc de munca, potrivit unui comunicat al companiei.
Chestionarul #HappyLaJob a pornit cu întrebarea "Ești Happy?", la care 65% dintre participanți au răspuns pozitiv. Mulțumirea la locul de muncă a fost însă evaluată prin intermediul a cinci piloni principali ai fericirii în viața profesională: pasiunea, onestitatea, echilibrul dintre viața personală și cea profesională, impactul activității în cadrul companiei și evoluția în carieră.
Astfel, 68% dintre respondenți s-au declarat pasionați de jobul lor și au confirmat că pun pasiune în ceea ce fac în fiecare zi, 56% dintre participanți simt că au parte de transparență la locul de muncă, iar 63% dintre respondenți spun că reușesc să atingă un echilibru sănătos între viața personală și cea profesională.
De asemenea, 70%, cel mai mare procent din întregul sondaj, simt că munca lor face diferența în companie sau în societate, într-un fel sau altul, iar 46% consideră că au locul și oportunitățile necesare pentru a evolua la job.
În ansamblu, 26% dintre respondenți s-au declarat în totalitate fericiți la locul lor de muncă, din toate punctele de vedere, în timp ce mai puțin de 10% dintre participanții la sondaj au răspuns negativ la toate întrebările. Dintre cei care spun că se bucură de echilibru între viața personală și cea profesională, 4 din 10 menționează că își doresc să poată avea un impact mai mare în companie sau în societate prin munca lor. În același timp, o treime dintre cei care nu văd impactul muncii lor sunt totuși foarte pasionați de ceea ce lucrează zi de zi
Sondajul face parte din campania #HappyLaJob și s-a desfășurat online pe platforma eJobs.ro, cu obiectivul de a afla cât de fericiți sunt românii la job.
Peste 123.000 de români, atât angajați, cât și antreprenori, directori de companii sau bloggeri din toată țara, și-au declarat nivelul de fericire prin răspunsuri la o serie de întrebări în perioada octombrie-noiembrie 2016.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/76813_peste_61p_dintre_angajatii_din_romania_sunt_fericiti_la_job_sondaj.html