BankNews.ro - The Business Republic

VIDEO Tanar de Romania: Curajul, o lectie de viata
Economie | Data Publicarii: 21-11-2016

Ofera un zambet in fiecare dimineata! Cu acest gand si-a dezvoltat afacerea Alex Petrescu, un tanar de 27 de ani. In urma cu doi ani, dupa ce a urmat un master in antreprenoriat in Danemarca, a decis sa investeasca intr-o rulota, din care sa vanda bagel, un fel de sendvis foarte popular in America.

A mers în Statele Unite ale Americii pentru a învăța rețeta, apoi producția a început-o în propria bucătărie. Acum colaborează cu o brutărie și are livrări peste tot în București. Inițial, a cheltuit 23 de mii de euro, dar treptat și-a recuperat investiția, iar acum, vânzările lunare sunt de aproape 6 mii de euro.

Partenera sa de afaceri este Anca Fîrtat, o tânără care a manageriat câteva restaurante în Barcelona, apoi a decis să se întoarcă acasă. În fiecare dimineață, ea se ocupă de vânzările din rulota pe care o au instalată într-o zonă cu multe companii multinaționale.

Cei doi tineri speră ca în viitor să se poată extinde chiar și în străinătate. Curajul, spun ei, înseamnă să înfrunți incertitudinea cu nimic altceva decât cu niște presupuneri și speranța că lucrurile vor ieși cum ți-ai dorit, dar și cu niște calcule reale.

Primul episod din Campania AGERPRES "Tânăr de România" poate fi vizionat pe pagina de Facebook a agenției — https://goo.gl/SNbjMz, precum și pe canalul youtube — https://goo.gl/9hmqvE

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/76627_video_tanar_de_romania_curajul,_o_lectie_de_viata.html