Michal Susak a demisionat vineri din postul de presedinte al companiei private de investitii PPF Investments, deoarece investigatia procurorilor romani asupra implicarii sale intr-o serie de privatizari controversate ar putea afecta imaginea fondului, a declarat acesta pentru Czech Business Weekly. Motivul demisiei, noteaza Czech Business Weekly, este investigatia cu privire la rolul sau in privatizarea unor utilitati din Romania. "Cred ca acest caz ar putea fi asociat, din cauza mea, de PPF Investments si acest lucru ar dauna imaginii companiei" a spus Susak.
Desi paraseste pozitia de presedinte executiv, Susak va continua sa lucreze intr-o functie inferioara.pe care nu a specificat-o, spune saptamanal economic ceh. "Nu vreau sa ma gandesc acum la viitoarea mea implicare in PPF Investments pana ce nu se finalizeaza investigatia", a spus acesta.
In perioada in care lucra ca director general pentru divizia de banca de investitii a Credit Suisse First Boston (CSFB), Susak a consiliat statul roman in privatizarea catorva companii, printre care Petrom, care a fost vanduta grupului austriac OMV pentru 1.5 miliarde euro in 2004. Lista privatizarilor controversate include companiile de distributie a energiei Distrigaz Nord si Distrigaz Sud si listarea a 46% din Romtelecom. Susak a parasit in mai 2006 CSFB pentru a deveni director al PPF Investments.
Susak Michal este acuzat de spionaj, dar a parasit Romania din 15 noiembrie. El a declarat recent pentru NewsIn ca privatizarile in care a fost consilier au fost niste succese si ca a aflat din presa de acuzatiile procurorilor. "Am auzit de acuzatiile aduse. Sunt ridicole. Sunt socat, nu stiu despre ce este vorba. Nu stiu cine se afla in spatele tuturor acestor lucruri sau cine le-a initiat. Cat timp am lucrat pentru CSFB, am participat la procesul de privatizare al Petrom si al distributiilor de gaze, dar nu am facut nimic ilegal. Cred, de altfel, ca am reusit niste privatizari de succes si nu vad nimic ce ni s-ar putea reprosa", a spus Susak.
PPF Investments a derulat, intre 21 septembrie - 17 noiembrie, o oferta de preluare a bancii comerciale Romexterra, aproape in paralel cu banca ungara MKB. PPF Investments sustine ca a colectat aproximativ 19,3% din actiunile Romexterra.
Dupa finalizarea procesului de transfer al actiunilor catre PPF Investments, fondul de investitii va fi al doilea actionar al bancii Romexterra, dupa banca ungara MKB, care a achizitionat 55,3% din actiuni in urma unei oferte publice in care a platit 6 lei/actiune.
PPF Investments este un fond de investitii specializat in plasamente in Europa Centrala si de Est si Extremul Orient. Prin vehiculele sale de investitii, PPF Investments a plasat deja mai mult de 600 milioane dolari in companii din domeniul financiar, din domeniul telecomunicatiilor, al energiei si din sectorul media. Compania are un capital de 1,8 miliarde dolari si isi desfasoara activitatea prin intermediul birourilor sale din Marea Britanie, Cehia, China, Rusia si Ucraina.
Sursa: NewsIn