Lira s-a apreciat semnificativ joi, ajungand la cel mai ridicat nivel din august, in urma deciziei Inaltei Curti de la Londra, conform careia prim-ministrul britanic Theresa May trebuie sa obtina acordul Parlamentului inainte de a incepe negocierile privind iesirea din Uniunea Europeana, transmit site-ul metro.co.uk, Financial Times, AP si Reuters.
Luna trecută, lira sterlină s-a depreciat cu 0,5% în raport cu dolarul, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 31 de ani.
După anunțarea deciziei, lira sterlină s-a apreciat cu 1,1%, la 1,2430 dolari, deoarece traderii au reacționat la aceste informații. Analiștii speră că decizia va întârzia procesul ieșirii din Uniunea Europeană sau va diminua capacitatea Guvernului de a iniția o ieșire dură din UE ("hard Brexit"), în urma căruia Regatul Unit ar putea pierde accesul la piața unică europeană. Se estimează că parlamentarii britanici nu-și vor da acordul dacă Guvernul intenționează să încheie un astfel de acord.
Anul acesta, lira sterlină s-a depreciat cu 17% față de dolar, cel mai semnificativ declin în rândul a 16 valute importante. Deprecierea a dus la creșterea randamentelor obligațiunilor guvernamentale, reflectând temerile investitorilor că Regatul Unit va fi puternic afectat din punct de vedere economic în urma ieșirii din UE (Brexit).
Majoritatea parlamentarilor se pronunță în mod natural pentru rămânerea țării în UE, deși ei se vor confrunta cu o presiune intensă din partea alegătorilor pentru a vota pentru Brexit, a explicat analistul Neil Wilson, de la ETX Capital.
Potrivit analiștilor, termenii negocierilor privind ieșirea din UE vor fi determinanți pentru a se ști dacă moneda britanică va suferi noi scăderi sau se va recupera.
Înalta Curte de Justiție de la Londra a decis joi că Executivul de la Londra trebuie să obțină acordul Parlamentului înainte de invocarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, a cărui activare dă startul unei perioade de doi ani de negocieri între Marea Britanie și Uniunea Europeană pe tema Brexitului.
Executivul britanic și-a exprimat dezamăgirea față de decizia Înaltei Curți și a anunțat că va face apel.
'Curtea nu a acceptat argumentul prezentat de Guvern', care considera că votul parlamentului nu este util. 'Curtea acceptă argumentul principal al reclamanților', au adăugat judecătorii, a căror decizie ar putea avea consecințe serioase în ceea ce privește continuarea procesului ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Avocații reclamanților au pledat cu succes că May nu are autoritatea să recurgă la un vechi privilegiu legal pentru a-și justifica decizia de a începe negocierile pentru Brexit fără acordul parlamentului.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/76411_lira_se_apreciaza_in_urma_deciziei_inaltei_curti_de_la_londra.html