BankNews.ro - The Business Republic

CFR: Serviciul business va fi introdus pe rutele Bucuresti-Timisoara si Oradea
| Data Publicarii: 09-12-2006

Vagoanele business vor circula incepand cu 10 decembrie pe rutele Bucuresti-Timisoara si Oradea si retur, se arata intr-un comunicat remis vineri de CFR Calatori. Vagoanele vor intra in circuit pe 10 si 11 decembrie, odata cu noul mers de tren 2006-2007. Pentru inceput vagonale vor fi la IC 591 Bucuresti Nord - Timisoara Nord, cu plecare din Bucuresti Nord la ora 05.47 si cu sosire in Timisoara Nord la ora 13.20, IC 594 Timisoara -  Bucuresti Nord, cu plecare din Timisoara Nord la ora 16.00 si cu sosire in Bucuresti Nord la ora 23.35, IC 531 Bucuresti Nord - Oradea, cu plecare din Bucuresti Nord la ora 13.30 si cu sosire in Oradea la ora 23.49. Pe 11 decembrie, vagoanele vor fi introduse la intercity Oradea - Bucuresti Nord, cu plecare din Oradea la ora 11.45 si cu sosire in Bucuresti Nord la ora 22.22.

Modernizarile vagoanelor au fost realizate in atelierele CFR Grivita, iar serviciul business va fi de doua tipuri, standard si standard exclusive. Vagoanele vor oferi facilitati care nu exista la vagoanele intercity de clasa I, iar dotarile vor consta in monitoare video pentru pasageri, acces wireless la internet, scaune confortabile din piele sau plus, instalatii de climatizare, precum si facilitati pentru persoanele cu dizabilitati locomotorii.

Serviciul se adreseaza, in mod special, oamenilor de afaceri pentru care mobilitatea intre centrele business din tara reprezinta o componenta importanta a afacerilor pe care le au.

Biletul pentru Bucuresti-Timisoara Nord  la clasa standard va costa 126,40 lei, iar la clasa exclusiv146,40 lei, in timp ce o calatorie pe ruta Bucuresti-Oradea, clasa standard va costa 135,10 lei, iar la clasa exclusiv 155,10 lei.

Sursa: NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/7631